La Colegiul Național „Petru Rareș” a fost dezvelită o placă aniversară

Chiar astăzi, când se împlinesc 150 de ani de la înființare, la Colegiul Național „Petru Rareș” s-a dezvelit o placă aniversară care să amintească de acest moment înălțător. Cu litere aurii, sunt inscripţionate cuvintele: „La momentul împlinirii a 150 de ani de existență a Colegiului Național „Petru Rareș”, lăsăm o mărturie a contribuției oamenilor Rareșului la păstrarea în timp a valorilor educaționale autentice. 27 noiembrie 2019”.

Înainte de festivitate, în holul cancelariei a avut loc o slujbă Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

27 noiembrie 1869- 27 noiembrie 2019

Școala se deschide la 27 noiembrie 1869, orele 11 dimineața, de față fiind autorităților locale și superiori ai școlilor primare nr. 1, nr. 2 (școli de băieți) și nr. 3 (școală de fete). (…)

În privința numelui au existat mai multe opinii: profesorii școlii au propus numele de „Elena Doamna” sau „Petru Rareș”, Primăria susținea numele cărturarului „Gheorghe Asachi”, dar Prefectura a hotărât ca, „în amintirea eforturilor făcute de oraș la înființarea sa, să fie numit Gimnaziul Piatra”, nume care s-a păstrat până în 1893, când „toate școlile primiră denumiri, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii îl numi Petru Rareș și cu acest nume rămase și după transformarea lui în liceu”. (www.cnpetrurares.ro)

Violeta MOȘU; Foto: Ioan Clopoțel