Oamenii Rareșului (I)

Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, istoric

Când eram mic și cineva mă întreba: „Ce o să te faci când vei fi mare?” răspundeam fără ezitare: „Profesor!” Aceasta pentru că, în familia mea, „om mare” era Nenea Tache, fratele mamei, profesorul Dumitru Almaș.

În clasa a VII-a am mers, ca și altă dată, cu tata la Piatra-Neamț, care se afla la 14 km de Dochia. După ce a terminat de vândut produsele cu care venise la „Piața Mare”, am luat-o spre centru, pentru a-mi arăta o clădire mare, aflată la 10-15 metri mai sus de stradă, cu etaj și două rânduri de scări, la baza căreia se aflau trei basoreliefuri (ale foștilor profesori: Calistrat Hogaș, Ion Negre și Mihai Stamatin). A oprit căruța, lăsându-mă să o privesc mai bine și mi-a spus: „ Asta-i liceul, dacă ai să reușești la admitere, aici o să înveți”. Deasupra ușii de la intrare era scris mare, cu litere albastre pe fond alb: „Școala Medie de Băieți nr. 1 Piatra-Neamț”. (Aceasta era denumirea oficială, preluată de la sovietici, dar toată lumea îi zicea „Petru Rareș”).

M-a cuprins dintr-o dată o teamă, mi se părea că era prea mult pentru mine să devin elev la un asemenea liceu. Tata și-a dat seama de starea mea de spirit în care mă aflam și m-a încurajat: „Toți cei care vor da admitere aici învață după aceleași cărți ca și tine”. Mi-am zis în gând: „Are dreptate, trebuia să-mi încerc șansa”.

Daniel Tătaru, promoția 1985, Berkeley, California

Anii petrecuți în liceu au fost cu siguranță printre cei mai frumoși și esențiali ani în formarea mea personală și profesională. Aceia au fost anii în care mi-am dezvoltat pasiunea pentru matematică (nu am să uit niciodată când profesorul Dumitreasa mi-a spus, după primul trimestru, că nu sunt chiar fără speranță), când am răsfoit toată biblioteca pentru orice carte SF pe care am putut să pun mâna, și nu în ultimul rând, am înțeles că poate, dacă nu aș fi fost bun și nu mi-ar fi plăcut ce fac acum (matematician), aș fi putut cu ușurință să aleg să citesc mai multă fizică sau să devin jucător profesionist de bridge (am încercat și schi, dar un copac mi-a stat în cale).

Profesorii pe care am avut șansa să îi am la catedră, prietenii dragi cu care am rămas toată viața, cu toții au contribuit la formarea omului care sunt astăzi, și mi-au dat încrederea în tot ce am ales să fac mai târziu, profesional și numai.

Pentru cei ce curând ieșiți de pe porțile liceului, nu uitați că lumea e a voastră să o cuceriți și că toate porțile sunt deschise (trebuie numai să le găsiți), important este să și vreți. Și dacă vă ciocniți uneori de buturuga mică, nu vă panicați și încercați din nou!

La Mulți Ani, Petru Rareș!

Prof. univ. dr. Lucrețiu Bîrliba, Prodecanul Facultăţii de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi (UAIC)

Memoria este făcută să păstrăm integral amintirile frumoase, iar pe cele mai puțin plăcute să le ținem deoparte, uneori estompate, ca să ne aducă aminte că viața, deși frumoasă, nu este întotdeauna lină.

Atunci când rememorez anii de liceu, până și întâmplările care atunci mi s-au părut mai puțin aducătoare de bucurie le privesc cu haz și cu nostalgie. Cu haz, pentru că altfel nu pot să-mi percep propriile imaturități de atunci. Cu nostalgie, pentru că unele persoane dragi din aceste amintiri au plecat dintre noi și pentru că aceste întâmplări sunt ireversibile.

Mi-am revăzut colegii și unii profesori de mai multe ori în ultimii ani și de fiecare dată cu aceeași bucurie. Cu ei am împărțit în anii aceia sentimentele și cunoașterea. Iar astăzi îmi dau seama cât de norocos am fost. Și mai presus de toate, am avut norocul s-o am ca dirigintă pe doamna profesoară Spiridon, genul de profesor care îți poate schimba (întotdeauna în bine) viața.

În astfel de ocazii, este greu să găsești cuvintele potrivite pentru a-ți arăta recunoștința și dragostea față de cei cu care ai petrecut cei mai importanți ani în care te-ai format ca om și ca personalitate. De aceea nu pot să spun, la ceas aniversar, decât un mare MULȚUMESC!

Notă: textele au fost incluse în volumul aniversar dedicat celebrării a 150 de ani de existență a Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț.

Coordonatori: prof. Grigoruță Oniciuc (director), prof. Claudia Jora (director adjunct), prof. dr. Monica Costea (concept și organizare), Raluca Bârzu (președinte Alumni).

Tehnoredactori: prof. Carmen Mareș și prof. Grigoruță Oniciuc

Grafică: ing. Florin-Iulian Pughineanu