Gianina Cărbunariu, decorată de ambasadoarea Franței în România

Gianina Cărbunariu, managerul Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, se numără printre personalităţile culturale decorate de ambasadoarea Franţei în România, Michèle Ramis, pentru contribuţia la succesul Sezonului Franţa-România.

Ceremonia a avut loc miercuri, 20 noiembrie, la Reședința Franței.

Pentru mine, prezența în cadrul Sezonului Franța-România a fost o ocazie foarte frumoasă de a mă întâlni atât cu publicul francez – lucru care mă emoționează profund, ori de câte ori se joacă spectacolele noastre în Franța, cât și cu profesioniști francezi”, a declarat Gianina Cărbunariu.

Gianina Cărbunariu a fost prezentă, în 2014, în selecția oficială a Festivalului Avignon cu Solitaritate, o co-producție a TNRS Sibiu, a Festivalului Avignon și a Teatrului Național din Bruxelles. Doi ani mai târziu, în 2016, a revenit în selecția oficială a Festivalului Avignon ca autoare a textului Tigrul, produs de Royal Dramatic din Stockholm și compania suedeză Jupither&Josephsson. Piese ale Gianinei Cărbunariu au fost traduse și publicate în Franța la editurile L’espace d’un instant și Actes Sud, iar spectacole ale sale au fost prezente, de-a lungul anilor, în turnee la Centre Wallonie-Bruxelles Paris și Théâtre de la Ville Paris.

Aceasta este o ceremonie de decorare excepţională, care se desfăşoară într-un context la fel de excepţional: în urmă cu aproape un an, preşedinţii Macron şi Iohannis deschideau solemn Sezonul Franţa – România, la Paris, primul de acest fel între două state membre ale Uniunii Europene. De-a lungul acestui an, francezii și românii au putut să se descopere şi să recreeze această legătură intimă care a consolidat istoria noastră comună. Am plăcerea să ofer însemnele Ordinului Artelor şi Literelor unui număr de şapte personalităţi pe care ministrul francez al Culturii, Franck Riester, a ales să le onoreze pentru contribuţia lor la succesul acestui Sezon”, a declarat Michele Ramis.

Alături de Gianina Cărbunariu, au mai fost decoraţi cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române din București, Diana Marincu, directorul artistic al Fundației Art Encounters, Ciprian Mureșan, redactorul-șef al revistei „IDEA art + society”, Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Național de Istorie a României și diplomatul Andrei Țărnea, comisarul Sezonului Franța-România.

Ordinul Artelor şi Literelor are scopul de a recompensa persoanele care s-au distins prin creaţiile lor în domeniul artistic sau literar sau prin contribuţia pe care au adus-o la strălucirea Artelor şi Literelor în Franţa şi în lume.

(Teatrul Tineretului Piatra-Neamț)