Aduceri-aminte / Piatra-Neamț: Strada Bunilor copii

Eugen Herovanu, jurist, prozator și om politic român, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași, s-a născut la 13 septembrie 1874 la Piatra-Neamț, dintr-o familie de intelectuali (tatăl, funcționar la finanțe, mama, profesoară).

Din cartea sa, intitulată „Orașul amintirilor”, aflăm că, „în cea mai îndepărtată epocă a copilăriei mele, treceam adesea la Piatra pe o stradă care se chema strada Bunilor copii. Numele acesta era, pentru mintea mea, plin de mistere și de frumusețe. E poate numele de stradă pe care l-am gustat și l-am iubit mai mult. De câte ori îl citeam pe tăblița oficială, mă întrebam: „sunt eu un copil bun sau nu?”. Incapabil de a dezlega această enigmă, îmi luam, în forul interior, rezoluții solemne. Și când treceam în apropiere pe lângă școala primară din Precista (astăzi, corpul C al Liceului de Arte „Victor Brauner” – n.a.), cu fațada ei de templu grec, îmi simțeam sufletul ușor și plin de o lumină și de o bucurie neînțelese. Astăzi, strada Bunilor copii, strada aceasta poartă alt nume: Isăcescu sau Ioaniu, sau Șoarec – nume cunoscute în partea locului, stimate, desigur, dar care nu-mi vor spune niciodată ce-mi spunea inscripția de pe vechea tăbliță din colțul străzii”.

De îndată ce a terminat școala primară, părinții au hotărât să-l ducă la Iași. Avea doar 11 ani. „Dorința de a pleca, de a începe o altă viață sau de a lărgi orizontul celeia pe care o dusesem până atunci n-avea deplina stăpânire a inimii mele; că la gândul de a mă despărți de părinții mei, de frații mei, de prietenii mei, de casa mea, de grădina mea, de munții mei, de Bistrița mea, de libertatea mea, mă simțeam așa inundat de o așa chinuitoare tristețe, încât numai cu greutate reușeam s-o disimulez și cu mai multă greutate s-o înving.

Mă văd și acum în tren; în minusculul tren, care străbătea cu așa copilărească vioiciune valea Bistriței până la Bacău. O adevărată jucărie trenul acesta format dintr-un samovar, care servea de locomotivă, și din câteva cutioare elegante puse pe roți care-i serveau de vagoane. După atâta timp cât a trecut de atunci mi-ar fi greu să afirm dacă mecanicul care conducea garnitura era un mecanic real sau numai o păpușă animată. (…) Călătoria aceasta a fost totuși una dintre cele mai frumoase din câte am făcut vreodată. Până atunci nu umblasem decât cu trăsura, pe drumuri de țară și pe drumuri de munte; căci Piatra nu dobândise calea sa ferată decât de prea puțin timp. Fusesem la Târgul Neamțului, la Roman, la Bicaz, la Bălțătești, la mănăstiri, dar niciodată cu trenul, fiindcă în toate direcțiile acest lucru n-ar fi fost posibil”. (Eugen Herovanu, Orașul Amintirilor, Editura Minerva, 1975)

Eugen Herovanu a murit la 31 decembrie 1956, la vârsta de 82 de ani. Rudă cu Eugen Herovanu a fost Constantin Borș, strălucitul profesor de matematică.

Violeta MOȘU