Să ne amintim de profesorul Ion Postolache

Pe admirabilul profesor de educaţie fizică, Ion Postolache, voleibalistul Relonului din anii ‘70 parcă-l văd şi acum în staţia de peste drum de Şcoala nr. 4, fumând în timp ce aştepta autobuzul spre Dărmăneşti. L-am cunoscut în 1986, în clasa a VI-a, când am devenit eleva acestei şcoli. Nu l-am avut profesor, dar, în drăgălăşenia sa, m-a simpatizat pentru că jucam fotbal cu băieţii şi cred că, mă ţinea minte şi pentru faptul că eram în clasă cu celebrul încă de pe atunci, Florin Axinia (Axinia II), viitorul atacant de elită al Ceahlăului. Ultima oară ne-am întâlnit la un cros şcolar, desfăşurat la Cartodrom şi mi s-a părut schimbat. Peste câtva timp am aflat că a părăsit această lume din cauza unei accident cerebral, căruia i-a mai supravieţuit cinci zile. A decedat la 62 de ani, în 2006.

Timişoara – Brăila – Piatra-Neamţ

Ion Postolache nu era nemţean. Născut într-o comună din Timiş, la 20 august 1944, viitorul trăgător principal al Relonului a ajuns în 1971 la Piatra-Neamţ, loc în care a fost repartizat pentru a-şi satisface stagiul militar. Înainte de a juca la clubul săvineştean, Ion Postolache a mai evoluat la echipele Universitatea Timişoara şi CSM Brăila.

Ca antrenor, a pregătit prima dată echipa feminină Ceahlăul pe care a readus-o în 1976 în elita naţională. Pietrencele au susţinut partida decisivă pentru promovarea în prima divizie, la Iaşi, în compania Penicilinei II. Scor final: 3-0 (7, 12, 5) în favoarea jucătoarelor pietrene care, astfel, şi-au văzut visul împlinit: revenirea după trei ani de absenţă în primul eşalon al ţării, performanţă care a fost primită cu deosebit entuziasm de numeroşii iubitori ai acestui joc sportiv din Piatra-Neamț. În caz de înfrângere ar fi promovat ITB. 

A fost cel mai bun meci al sezonului realizat de elevele mele, în condiţiile în care gazdele au dorit şi ele, probabil din simplă ambiţie să câştige. Explicaţia succesului? Toate componentele lotului actual sunt din Piatra-Neamţ, astfel că atunci când le-am spus cu o seară înainte de meci, că avem de apărat prestigiul unui oraş care cere de la noi promovarea, am fost înţeles aşa cum se cuvenea. În timpul meciului ne-a avantajat mult o entuziastă galerie care ne-a încurajat frenetic şi a făcut să ne simţim ca acasă. În rest, fetele au jucat fără greşeală – scorul o dovedeşte – la preluare şi la blocaj, arme cu care am surclasat neaşteptat de uşor echipa adversă. Din lotul echipei care a realizat performanţa ca în retur să nu aibă la activ nicio înfrângere, au făcut parte jucătoarele: Albiş-Bobeanu, Gheorghe, Adăscăliţei, Lungu, Puşcaşu, Mihuţ, Postolache, Băloi, Cojoc”, a declarat profesorul Postolache pentru ziarul Ceahlăul, de sâmbătă, 24 aprilie 1976.

S-au ivit problemele

După promovarea în prima divizie, au apărut şi problemele. Profesorul Postolache, trăgea un semnal de alarmă înaintea startului în eşalonul întâi. 

Nu ne va fi deloc uşor să ne menţinem în Divizia A. Când spun aceasta, mă refer la faptul că, din lotul pe care-l deţin acum, echipa de bază e mai slabă decât în… divizia B. Or, în «înalta societate» a voleiului pretenţiile sunt cu totul altele decât le bănuie conducerea clubului, pe care am avertizat-o imediat după promovare, de dificultăţile misiunii noastre în divizia A. Dar, definitivarea unui lot puternic a fost tergiversată şi iată-ne acum, în pragul campionatului, cu un lot destul de «subţire»: A. Gheorghe, T. Lungu, C. Cojoc, A. Postolache, D. Puşcaşu, din vechiul lot, G. Tănase şi T. Ciocârlan, de la Penicilina Iaşi, L. Zaharia şi M. Zaharia, de la Ştiinţa Bacău, G. Constantinescu de la Școala sportivă Piatra-Neamţ, M. Bistriceanu şi L. Bălan, cu dublă legitimare, de la Şcoala sportivă Piatra-Neamţ. Indisponibile pe timp îndelungat (concediu de naştere, etc.) – Albiş-Bobeanu, G. Mihuţ şi C. Petrescu (ultima dispărută din cauza unor neînţelegeri cu clubul), în timp ce Florentina Itu, pe care contam foarte mult, nu a primit încă drept de joc pentru Ceahlăul. Aşadar sunt foarte sceptic cu actualul lot. Doar o minune ne poate salva”. (C.I. Munteanu, Ceahlăul, sâmbătă, 2 octombrie 1976).

Profesorul Ion Postolache a părăsit banca tehnică a Ceahlăului la mijlocul turului, iar echipa, aşa cum intuise încă de la începerea sezonului, a retrogradat în divizia B. Secţia de volei în loc să se intereseze de noianul de probleme administrative încă nerezolvate, a început să intervină, de loc politicos, în probleme de ordin tehnic şi tactic. Or, de acestea răspunde direct antrenorul, a declarat supărat tehnicianul originar din Banat.

Profesor la Podoleni şi Piatra-Neamţ

Ion Postolache a antrenat şi divizionara B la care a jucat, Relonul Săvineşti. A fost un om deosebit. Ca jucător, a fost un trăgător principal de elită. Era un tip deschis, ce avea de spus îţi spunea în faţă, nu umbla cu ascunzişuri, a declarat profesorul Gabriel Savu, fostul coordonator de joc al echipei Relonul.

Ca dascăl, Ion Postolache a predat educaţia fizică la Şcoala din Podoleni şi la Şcolile nr. 4 şi 12 din Piatra-Neamţ. Deşi era mai mare cu 8 ani decât mine, am fost prieteni foarte buni, mai ales pe vremea când activam amândoi la Şcoala din Podoleni. Erau 1.500 de elevi în anii ‘70-‘80 la această şcoală. Tot atunci mai predau educaţia fizică aici regretaţii Ion Crăciun şi Mihai Pintilie. Ne-am vizitat cu familiile. Îi plăcea şi lui să pescuiască, îmi plăcea şi mie. Era un mare sufletist, un tip sensibil, profesionist, îmi pare rău că a suferit mult atunci cu restrângerea de activitate, a declarat Mihai Mancaş, profesor de educație fizică la Colegiul Național „Calistrat Hogaş”.

Violeta MOȘU