Întâlnire cu pictorița Ana Ranete – Bucurie prin culoare

Plasticiana Ana Ranete cucereşte prin vervă şi emoţionează prin sinceritate, la prima întâlnire cu publicul pietrean. Intitulată „Aripi”, expoziția sa, găzduită de Sala Cupola a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”Neamț, rămâne deschisă iubitorilor de artă până la sfârșitul acestei luni.

Vă mulțumesc mult, pentru ocazia de a participa la acest eveniment! Sunt foarte onorată și foarte emoționată să expun la Piatra-Neamț. Sunt stabilită în București de 40 de ani și este prima mea expoziție aici. Tablourile le-am lucrat cu bucurie și cât de bine am știut eu, aproape ca o rugăciune”, a spus Ana Ranete.

Născută la Izvorul Alb (judeţul Neamţ), în 1959, Ana Ranete este absolventă a Liceului de Chimie din Piatra-Neamț și a Universităţii Politehnice Bucureşti.

 „Artista nu s-a născut întâmplător la Izvorul Alb, pentru că toată pictura sa este un concert în alb”, a spus preotul poet Dorin Ploscaru. „Când intri în Sala Cupola vezi eternul, vezi lumina care este difuză și transpare prin lucrările sale. Decantând toate aceste stări, toate aceste anotimpuri, flori, zboruri și păsări, Ana Ranete vine în fața noastră cu un discurs plastic foarte relevant și expresiv, bine copt. Această expoziție m-a cucerit prin simplitate și acea duioșie pe care ne-o oferă dintr-un loc numai de domnia sa cunoscut. Lucrările Anei Ranete exprimă foarte mult vitalism, entuziasm, poftă de viață. A condensat și comprimat în lucrări toată trăirea artistului și, implicit, a mărturisitorului”, a mai adăugat Dorin Ploscaru.

Întregit de momentele lirice susținute de soprana Gabriela Pepelea și pianista Cristina Șoitu, evenimentul a fost organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, în parteneriat cu Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ şi Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ.

Violeta MOȘU