Dan Serafim, antrenorul Liei Manoliu și Florenței Crăciunescu: „Atletismul mi-a dat totul!”

Lia Manoliu avea o vorbă: „Dane, știi cum e la noi? Talentul răsare de acolo de unde nici nu te aștepți”. La noi se găsesc extraordinar de multe talente. Unele sunt descoperite, altele nu” – Dan Serafim. 

Considerat o somitate în atletismul românesc, antrenorul emerit Dan Paraschiv Serafim, în vârstă de 77 de ani, a fost ultimul antrenor al regretatei Lia Manoliu, prima sportiva din lume care a participat la șase ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice. „Părintele” aruncătorilor este de-o amabilitate și răbdare ieșite din comun, are o energie fantastică, este fermecător, plin de viață și în același timp îl caracterizează o modestie rară, deși ar trebui să-l vedem toată ziua pe micile ecrane și să învățăm din experiența sa, acumulată în atâția și atâția ani de trudă depusă pe altarul „sportului sporturilor”, cum este considerat atletismul.

Lia Manoliu

Ne bucurăm că avem deosebita șansă de a vorbi cu profesorul, dar mai ales cu omul Dan Serafim, tehnicianul care cunoaște  cu minuțiozitate tot ce s-a petrecut în ultimele cinci decenii în atletismul românesc. Cum s-a produs întâlnirea cu excepționala, inegalabila atletă Lia Manoliu?

 – Sunt un norocos și să știți că șansa vieții mele a fost că, după terminarea facultății, în 1967, începând cu anul 1968 am cunoscut-o pe marea Lia Manoliu (a murit din cauza unui infarct în ianuarie 1998 – n.a.), pe care am antrenat-o timp de 4 ani. Avantajul mare a fost că Lia m-a introdus în lumea bună a atletismului și am rămas în lumea bună a acestui sport. Atletismul mi-a dat mie totul. Mi-a dat o serie întreagă de bucurii. Pe lângă faptul că am avut onoarea de a lucra și a o antrena pe Lia, am pregătit, de-a lungul anilor, cei mai buni aruncători din țară. Lia a fost o personalitate și un exemplu pentru toată lumea și ar trebui să se vorbească acum mai mult de cum s-a pregătit și de felul cum și-a desfășurat întreaga activitate. Apoi, am obținut cu Florența Ionescu Crăciunescu (a încetat din viață, în iunie 2008, la vârsta de 53 de ani – n.a) medalia de bronz în proba de aruncarea discului, la J.O. din 1984, de la Los Angeles, titluri de campion balcanic și național, recorduri naționale. Tot ce am făcut, am făcut cu devotament, entuziasm și mi-a plăcut foarte mult să stau pe stadion. Am lucrat 27 de ani ca antrenor federal alături de alți colegi pasionați.  

 – L-ați cunoscut foarte bine și pe un alt nemțean renumit din atletismul românesc, regretatul Victor Firea, fostul secretar general al Federației Române de Atletism.

 – Șansa mea a fost că, locuind lângă fostul stadion Republicii din București, îmi plăcea să asist la Campionatele Internaționale și acolo, pe stadion, într-o curs[ de 3.000 m obstacole, l-am văzut prima dată pe Victor Firea. N-am știut că, trecând vremea, o să-l reîntâlnesc și o să-mi petrec foarte mulți ani din activitate sub conducerea sa. A fost un pasionat al atletismului, un extraordinar conducător, federația balcanică a inițiat-o el. A creat foarte multe secții, a sprijinit foarte mulți antrenori, în sufletul meu are un loc aparte prin bunătatea moldovenească pe care mi-a arătat-o zi de zi, prin felul de a se implica și prin modul de a munci. Dacă mergeam cu dânsul pe stradă, eu trebuia să alerg, așa de repede mergea. Era foarte vivace și activ.

 – Ați fost coleg de liceu cu magnificul handbalist Gheorghe Gruia, care, în campionatul 1976-1977, a evoluat la noi, la Relonul Săvinești.

 – Da. Am făcut liceul în București, într-un cartier mărginaș, Rahova. Au fost colegi cu mine regretații Ștefan Iordache, Dan Tufaru, Gheorghe Gruia… Cel mai bun handbalist al tuturor timpurilor (desemnat în 1992 de IHF – n.a), a făcut, pentru început, volei în echipa școlii noastre. A fost coleg cu fratele lui C.V. Tudor, Marcu Tudor. Împreună au ajuns la Academia Militară. De acolo, Gruia a fost selecționat de Ioan Kunst-Ghermănescu, care i-a văzut calitățile deosebite și l-a dus în culmile gloriei. A participat și la Campionatele Naționale de atletism. N-a văzut suliță în viața lui, cred că era de lemn, a aruncat peste 42 m. Mi s-a părut extraordinar, iar la înălțime, sărea desculț, foarfecă simplă, 1,72-1,74 m, performanțe deosebite. Am avut doi profesori de educație fizică formidabili, Adam Sebessy și Tudor Constantin, datorită cărora am ajuns să urmez o carieră sportivă.

 – Care este cea mai frumoasă amintire „atletică”?

– Cea mai frumoasă amintire o am de la J.O. de la Beijing, acolo unde un succes excepțional a înregistrat Constantina Diță-Tomescu și care mi-a rămas întipărit în memorie și pesemne că a rămas la miliarde de oameni de pe întreg globul pământesc. După 10 km, Diță-Tomescu a luat cursa pe cont propriu, s-a desprins de pluton și toate televiziunile din lume au arătat-o, timp de două ore, numai pe maratonista pe care scria România. A fost cea mai bună reclamă pentru noi, cea mai mare victorie, ca tot globul pământesc să vadă pe ecran numele țării noastre.      

Violeta MOȘU

Eminenta Lia Manoliu – record de longevitate olimpică

 „Lia a fost un caz și o personalitate aparte. Record extraordinar de prezențe, la șase ediții consecutive ale J.O. (egalată de canotoarea Elisabeta Lipă – n.a), și-a trecut în palmares, la disc, un titlu olimpic (Mexico, 1968) și două medalii de bronz (Roma,1960 și Tokyo, 1964). Eu am pregătit-o să meargă pentru a șasea oară la J.O., atunci când ea împlinea 40 de ani. Este vorba despre ediția de la Munchen, din 1972, care, din cauza masacrului, m-a marcat profund. Am ajutat-o să-și depășească anumite limite, anumite baremuri pe care ea și le impunea. Am avut foarte multe de învățat de la Lia Manoliu. Reușești în viață numai atunci când îți impui lucruri riguros stabilite, lucruri pe care vrei neapărat să le realizezi. A vrut să arunce peste 60 m la disc și a aruncat 62,04 m, a vrut să arunce peste 16 m la greutate pentru că spunea că nu poate să arunce peste 60 m la disc, dacă nu aruncă peste 15 metri și la greutate.

Lia Manoliu

Și astăzi, după atâția ani, visez ciclul ei săptămânal de pregătire din perioada dinaintea competiției, visez felul cum arunca. Lansa câte 10 discuri. Mergeam cu o găleată și le strângeam din sector. Depunea o muncă infernală, iar cei care vor să facă performanță ar trebui să se intereseze cum a muncit Lia Manoliu, mai ales în anii olimpici, pentru că atunci ea a obținut cele mai bune rezultate. Pregătire dură, riguroasă.

Lia mergea și patru ore la serviciu și, după patru ore, venea și se antrena. Gândiți-vă că Lia a fost o intelectuală deosebită, a fost de profesie inginer, a lucrat la un institut de proiectări. Și, când spun a lucrat, chiar a lucrat efectiv. A fost șefa de promoție a Facultății de Energetică din cadrul Institutului Politehnic București (1956). Știa cinci limbi străine la perfecție și era adorată de întreaga mișcare sportivă mondială. Mai vreau să vă spun că, deși născută la Chișinău, Lia Manoliu avea rădăcini și la Roman-Neamț unde întotdeauna venea cu plăcere pentru a-l revedea pe un alt titan al atletismului românesc, Olimpiu Constantinescu-Nehoi. Tatăl său era originar din acea parte a județului dvs.” – Dan Serafim.