Revederea „rareșiștilor” din promoția 1964

Plină de emoție și de încântare. Așa a fost revederea promoției 1964 a Liceului „Petru Rareș”, desfășurată duminică, 15 septembrie. Potrivit profesorului de matematică Paul Șnaider, absolvent al acestei generații, toate erau bune atunci: sistemul de învăţământ, profesorii și chiar noi, elevii”. „Am fost și profesor-colaborator la Gazeta Matematică, publicație care exact astăzi împlinește 154 de ani de la apariţia primului număr”, a mai menționat fostul director al Liceului Teoretic din Roznov.

Paul Șnaider (primul din stânga)

Promoția 1964 de la „Petru Rareș” a reunit trei clase, două de profil real și una de uman, per total absolvind atunci 95 de elevi. Diriginții celor trei clase au fost profesorii Mahla Lindenstein (matematică), Vladimir Lașcu (educație fizică) și Verona Iacob (istorie).

Anii de liceu au reprezentat cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Ulterior am devenit stenografă. Am lucrat la ziarul Ceahlăul din anul 1968 și până în 1982, apoi am fost angajată la Consiliul Județean, iar după revoluție am predat stenografia la Liceul Economic”, a spus Dana Tătaru.

Dana Tătaru

Și Nicu Gherasim, fostul director de la Rodipet, a făcut parte din această generație care l-a cuprins și pe regretatul profesor de schi Gheorghe Lașcu. „Anii de liceu au fost extraordinari. Școala a fost școală, cu Bacalaureat dat la șapte obiecte. Aceste întâlniri sunt importante pentru noi, deoarece am fost o generație foarte unită. Profesorii au fost martori la transformarea noastră zi de zi”.

Nicu Gherasim

A rememorat anii adolescenței și Dan Boboc, fost inginer electronist la Aeroportul Otopeni. „Generația noastră parcă era mult mai ponderată față de cea de astăzi. Revederile sunt întotdeauna plăcute și am venit cu mult drag de la București pentru a participa la acest moment aniversar”.

Dan Boboc

Vom păstra în întregime amintirea anilor petrecuți la Liceul „Petru Rareș” și suntem adânc recunoscători educației temeinice dobândite aici”, au spus și soții Manuela Olteanu (medic primar de medicină sportivă) și Gheorghe Olteanu (profesor de educație fizică).

Titi Dumitriu

Titi Dumitriu, alături de Nicu Gherasim, s-a aflat printre organizatorii acestei revederi: „Sunt foarte încântat că am reușit să ne întâlnim. Cu drag îmi aduc aminte de vremurile când am fost elev al acestui prestigios liceu, astăzi Colegiu Național, care va împlini în luna noiembrie 150 de ani de existență”.

Violeta MOȘU