Evocări: Pianistul Dan Grigore și actorul Ion Caramitru la Piatra-Neamț

Recitalurile de muzică şi poezie susţinute în anii ’80 de actorul Ion Caramitru şi pianistul Dan Grigore făceau săli pline. Un asemenea eveniment a avut loc şi la Piatra-Neamţ în anul 1986, publicul având astfel posibilitatea de a veni în contact cu două prezenţe artistice de marcă. Considerat unul dintre cei mai buni recitatori din Eminescu, Ion Caramitru este din 1990, preşedintele UNITER şi din 2005, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti. Dan Grigore, despre care marele dirijor Mihail Jora spunea că „este un talent excepţional care nu suferă comparaţie cu tot ce trece drept mare talent în România”, a debutat la 14 ani într-un concert cameral „George Enescu”. (Violeta MOȘU)

Poezia recitată pe scenă e un lucru mai rar

Ce credeţi, Ion Caramitru, că-i lipseşte poeziei ca să fie muzică?

– Între cuvinte scrise există un spaţiu imens unde sălăşluiesc şi muzica şi poezia. Cuvintele dau doar pornirea. Dar, cum întotdeauna încercăm să descifrăm prin cuvinte acest spaţiu al gândirii, să-l lăsăm să-l atingă cu propria simţire.

La Teatrul «Bulandra» jucaţi, pentru a doua oară (după examenul de diplomă) rolul lui Hamlet. Cum vă simţiţi «prinţ» al Danemarcei?

– Hamlet este un personaj etalon şi în acelaşi timp paradoxal al teatrului, al gândirii umane. Oricâte vârste ale lui Hamlet ar juca un actor, nu poate să-l epuizeze. Ceea ce ştiu, şi sunt convins de aceasta, este că Hamlet rămâne o conştiinţă a lumii. El este întruchiparea «omului de bine» în lupta cu forţa rea. Din această tema, ca şi în basmul românesc, se extrag toate celelalte implicaţii filozofice…


Cum vă place Teatrul Tineretului?

– Am văzut multe spectacole ale Teatrului Tineretului şi pot spune că a făcut un lucru rar în istoria teatrului românesc. A fost laboratorul de creaţie pentru tinerii regizori – toţi marii regizori au trecut pe aici. A fost laboratorul de creaţie al tinerilor actori, care i-au dat un nume şi cărora le-a dat un nume. Un teatru neînchistat, fără şabloane artistice este un lucru minunat.

Ce înseamnă rostirea poeziei pentru dumneavoastră?

– Poezia recitată pe scenă e un lucru mai rar. E o aventura mare, în sensul că urcând-o pe scenă, ea îşi depăşeşte menirea, este convertită de la formularea sentimentelor, prin citire, la aceea de receptare, prin impactul cu actorul. Ea capătă caracter, se îmbracă în haina unui personaj. Paradoxal, acesta ar fi un lucru împotriva ei. Dar ea, astfel, se dedublează”.

Să simţi limba română pulsând lângă tine ca o inimă

Stimate Dan Grigore, ce credeţi că-i lipseşte muzicii ca să fie poezie?

– Absolut nimic. Eminescu spunea că muzica este poezie. Poezia este «drama» cuvintelor. Muzica nu şi-a pus problema aceasta. Poate că şi-ar dori să coboare pe pământ – metaforic vorbind. Nu poate pentru că – aşa cum spunea un filosof grec – rădăcinile ei sunt în sfere, în absolut. Este un efort al sufletului nostru de a vorbi, de a ne exprima, dar un suflet care nu ştie a vorbi. El se exprimă, atunci, prin sunete.

Se spune că sunteţi un «cerebral» al muzicii, al pianului.

– Nu, nu cred că sunt «cerebral». Sunt, poate, pasionat. Ca să vă dau un răspuns, ar însemna să aflaţi taina inimii sau inima tainei. În tot cazul este o combinaţie a cărei «reţetă» îmi scapă. Fiecare dintre interpreţi este altfel, în primul rând, recitalul, mă face să înţeleg mai profund poezia. Poezia pe care am iubit-o întotdeauna, dar pe care rostită de Caramitru capătă noi dimensiuni, iese din paginile cărţii, se prezintă lumii, spectatorului, ca un personaj. E frumos să-i poţi simţi pe Eminescu, pe Nichita Stănescu, pe Sorescu, să simţi limba română pulsând lângă tine ca o inimă.

Aţi fost oaspetele «Vacanţelor Muzicale» de la Piatra-Neamţ. Ce credeţi că aduce nou această manifestare în spaţiul spiritual al ţării?

– Am participat la «Vacanţe» şi le urmăresc cu interes. Vreau să vă spun că este o manifestare de înalt nivel artistic, oricând de nivel internaţional”. 

(Constantin Alupului Rus, Ceahlăul, 15 martie 1986)