Celebre retrageri din sportul pietrean (VIII): Fotbalistul Leon Ivanov

Leon Ivanov alături de prof. Radu Toma

Gloria sportivă este trecătoare, însă poți rămâne în conștiința spectatorilor toată viața, dacă ai reușit să le aduci o clipă de bucurie. Anii au trecut, vremea retragerii din sport a sosit repede și totul a devenit istorie. O frumoasă istorie.

Leon Ivanov a slujit 23 de ani sportul rege disputând peste 400 de meciuri oficiale, dintre care 173 în prima ligă. Desemnat căpitan al echipei Ceahlăul de Mircea Nedelcu, Leon Ivanov a marcat 20 de goluri în activitatea fotbalistică din care s-a retras la finalul sezonului 1995/1996. „Leon Ivanov a fost cel mai constant, devotat şi harnic jucător pe care l-a avut Ceahlăul în întreaga sa existenţă. A luptat întotdeauna cu dăruire, până la sacrificiu, când a fost nevoie, fiind un exemplu pentru coechipieri… considerat deseori cel mai bun jucător al echipei”. (Radu Irimescu, „Leon Ivanov a pus ghetele în cui”, Ceahlăul, 22-23 iunie 1996)

Mihai Ionescu, Ion Nunweiller, Leon Ivanov, Ovidiu Marc

Promovarea Ceahlăului, în premieră, în prima divizie, în 1993, a însemnat o mare satisfacţie pentru Leon Ivanov. Iată ce declara atunci, în momentele cele mai fericite din cariera sa fotbalistică: „Promovarea Ceahlăului în Divizia A înseamnă cea mai mare satisfacţie în fotbal pe care am avut-o până acum, mai ales că astfel, mi-am respectat promisiunea faţă de suporterii din oraşul nostru. Sperăm cu toţii să nu ne facem de râs în Divizia Naţională”.

Un al doilea moment de maximă fericire pentru Leon a fost cel soldat cu participarea, în premieră, în Cupa UEFA Intertoto. „În aceea zi de 22 iulie 1995, în Olanda, pe stadionul Ooesterpark din Groningen, în faţa unor tribune care îşi încurajau non-stop favoriţii, aflaţi la un pas de a câştiga grupa IX-a din Cupa UEFA Intertoto, ai noştri au luptat «ca la Mărăşeşti» impulsionaţi de căpitanul Leon Ivanov, izbutind un meci egal (0-0) care le-a adus calificarea în faza următoare. Ca martor ocular, mărturisesc că a fost cel mai bun meci din istoria clubului, iar contribuţia lui Leon a fost decisivă”. (Radu Irimescu, „Leon Ivanov, fotbalistul cu şapte suflete”, Ceahlăul, 16 iulie 1997)

Profesorul Alexandru Onica l-a avut elev la clasele speciale de fotbal de la Școala nr. 4 din Piatra-Neamț. „Pe atunci stătea în bloc cu mine. Mai avea doi fraţii, Haralambie şi Fănică, ambii au jucat fotbal, Leon era mijlociul. Lovea bine balonul cu ambele picioare, lovea mingea sănătos. La Şcoala nr. 4 prindea întotdeauna primul 11. Ne-am calificat cu această generaţie la două turnee finale rezervate şcolilor de profil. Noi eram singurii care nu proveneam de la o unitate de învăţământ cu profil sportiv, ci de la o şcoală obişnuită. Din 8 echipe participante, ne-am clasat prima dată pe locul al 5-lea şi a doua oară pe locul al 6-lea. De-a lungul anilor, Leon a avut constanţă în joc, o viaţă sportivă exemplară, şi-a văzut de «meserie» şi astfel a ajuns un mare fotbalist. L-am admirat totdeauna. Din acea generaţie, Ivanov şi Vasilache au avut un parcurs fotbalistic apreciat şi îndelungat”.

Leon Ivanov: „Numai picioarele şi capul meu ştiu cât am avut de suferit. Pe vremea mea se juca mai dur, mai bărbăteşte. Nu ştiu dacă acum aş prinde mai mult de 10-15 minute într-un meci, pentru că aş fi eliminat imediat. Pe mine nu m-a deranjat faptul că Ioan Andone a spus că la Piatra-Neamţ este Kosovo. Din contra, cuvintele lui au fost mobilizatoare” .

Violeta MOȘU