Triplă sărbătoare în școala nemțeană

Ziua Învățătorului a fost sărbătorită vineri, 28 iunie, în Sala Studio „Theodor Macarie” a Liceului de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ.

Organizatorii manifestării au fost, ca de obicei, Sindicatul din Învăţământ Neamţ (Preşedinte – Gabriel PLOSCĂ), Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ (Preşedinte – Liviu Constantin RUSU) și Revista Apostolul (Redactor-şef –  Mircea ZAHARIA).

Evenimentul a fost însoțit de lansarea oficială a numărului 222 al REVISTEI APOSTOLUL, care şi-a debutat cea de a doua serie în martie 1999.

Cu acest prilej, au fost decernate și PREMIILE REVISTEI APOSTOLUL, ediţia a IV-a, oferite prin colaborarea celor două instituţii organizatoare, editorii acestei publicaţii.

Laureaţii celei de a IV-a ediţii a premiilor (2019) sunt: Prof. Paul ALEXANDRU – Colegiul Naţional „Roman Vodă”, Roman;  Prof. Gheorghe APETREI – Colegiul Tehnic „Ion Creangă”, Târgu Neamţ; Prof. Mihaela GHERGHELESCU – Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi”, Piatra-Neamţ; Prof. Dorel HARALAMB – Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra-Neamţ; Prof. Florin NICOLAU – Şcoala Gimnazială Nr. 5, Piatra-Neamţ.

Un dialog despre viaţa şcolii, viu, doct, puternic, competent, deschis continuu spre optimizarea acestei vieţi. De la aceasta am pornit, dar timpul a mai adăugat o prioritate: repaginarea imaginii şcolii şi a apostolilor ei. Într-o lume în care mai toate damicelele politice – de cartier sau europene – se uită chiorâş la şcoala românească, nu-i de ajuns să nu blamezi această şcoală. Ea trebuie apărată, lăudată, îngrijită. Curtea noastră nu-i plină numai de răgălii – cum citim, cum vedem la tv, cum se perorează graseiat în parlament sau la Cotroceni. Mai există Domni/Doamne Trandafir, mai există modele de oferit viitorului. Am încercat să-i omagiem pe aceştia, inventând propriile noastre premii, îi vom prelua în calendarul fiecărui număr alături de alte valori ale spiritualităţii nemţene şi ne gândim că, în timp, chiar li s-ar putea dedica o carte. Pentru că scripta manent, nu-i aşa?

Cum am mai spus, premiile noastre se oferă pentru excelenţa în munca de la catedră, dar, de regulă, pentru cea din afara ei; pentru management, pentru promovarea tradiţiilor şi artei populare româneşti, pentru creşterea şi afirmarea tinerelor speranţe nemţene – condeieri, muzicieni, plasticieni, informaticieni sau sportivi – pentru performanţa olimpică şi promovarea imaginii României peste hotare. Au răspuns până acum acestor deziderate: la ediţia I (2016): Cristina PIETRARIU, Daniel DIEACON, Mihăiţă ALBU, Monica CRISTEA, Petru SANDU; la ediţia a II-a (2017): Adrian SESCU, Aloma VEISS, Angela IATEŞEN, Diana BEJAN, Nadia CÂRCU; la ediţia a III-a (2018): Sabina PETRARIU, Cristina IONESCU, Dan ŢÂRDEA, Florin MOLDOVANU, Viorel VANZARIUC. Felicitări!”, a transmis Mircea Zaharia, redactorul-șef al Revistei Apostolul.

(Dor de Neamț)