Olimpiada de fizică – etapa națională

În perioada 3-7 mai 2019, la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, Târgovişte, şi la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, Dâmboviţa, s-a desfășurat a 55-a etapă națională a Olimpiadei de Fizică.

Din județul Neamț au participat un număr de 22 de elevi care au obținut 7 mențiuni MEN, două medalii de aur, 7 medalii de argint, 6 medalii de bronz și două mențiuni de onoare din parte SRF, rezultate care reconfirmă valoarea Școlii Nemțene de fizică.

Elevii George Chiriac, clasa a X-a, Colegiul Național „Roman Vodă”, Roman, Daniel Manole și Petre-Cosmin Teacu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra-Neamț, au participat și la proba de selecție a lotului național lărgit pentru O.I.F.

Elevii Daniel Manolache și Petre-Cosmin Teacu, clasa a XI-a, Colegiul Național „Petru Rareș”, Piatra-Neamț, s-au calificat în lotul lărgit și vor participa la pregătirea în vederea selecției lotului României care va participa la etapa internațională a Olimpiadei de Fizică.

Felicitări elevilor pentru performanțele obținute, rezultat al orelor petrecute în fața culegerilor de fizică, în laboratorul de fizică, desluşind și descoperind frumusețea Fizicii, profesorilor care i-au îndrumat, părinţilor pentru susținere, precum și profesorilor Stroia Elena Luminiţa şi Ostafe Constantin care i-au însoțit la Târgovişte şi care au consiliat și îndrumat elevii pe toată durata desfăşurării olimpiadei!

Inspector școlar fizică, prof. Cristinel Secară