Sărbătoare culturală: 20 de ani de la reapariția seriei noi a Revistei „Apostolul”

Sindicatul din Învăţământ și Asociaţia Învăţătorilor Neamţ aniversează împreună, miercuri, 27 martie 2019, începând cu ora 9:00, în Sala de Conferinţe a Grand Hotel Ceahlău din Piatra-Neamţ:

  • 101 ANI DE LA UNIREA BASARABIEI CU PATRIA MAMĂ

Vor susține comunicări: Silvia CorlăţeanuGranciuc, secretar ştiinţific al Institutului de Istorie din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei și prof. Elena Preda, inspector de istorie în cadrul ISJ Neamţ.

  • 20 DE ANI DE LA REAPARIŢIA SERIEI NOI A REVISTEI „APOSTOLUL”

Cu această ocazie, va fi lansată şi cartea „Gheorghe Amaicei – Bădia Ghiţă, O VIAŢĂ DE DASCĂL… şi nu numai” de Mihail Apăvăloae. Prezintă prof. Monica Cristea.

În încheiere va avea loc un program artistic susținut de elevi ai Liceului de Arte „Victor Brauner”( îndrumător, prof. Mihaela Mancaş).

Gânduri la aniversare:

A vorbi despre aniversarea a douăzeci de ani de apariţii, a seriei noi, a revistei cadrelor didactice din judeţul Neamţ, Apostolul, înseamnă mai mult decât a adresa un omagiu. Înseamnă transmiterea preţuirii şi recunoştinţei noastre pentru toţi cei care sunt implicaţi în acest proiect ziaristic, social dar, în egală măsură, cultural. Înseamnă, de asemenea, clipe de reflecţie şi aducere aminte a faptelor, gândurilor, creaţiilor, experienţelor care au fost găzduite în paginile generoasei publicaţii pentru a informa, mobiliza, încânta şi desfăta cititorii”. (Iacob Baciu, președinte CSDR)

Admir ambiţia echipei redacţionale care a ţinut vie această publicaţie, cu eforturi, dar mai ales cu un crez profund, acela că fără oameni care scriu vom deveni mai săraci. Acestor oameni ar trebui să le mulţumim pentru că au… curaj. Mă bucur că sunt cititori care aşteaptă de la o lună la alta fiecare număr, pentru veştile din educaţie, primite astfel, dar mai ales pentru acele articole de analiză, plină de substanţă, care ne oferă perspective noi asupra modului în care putem înţelege sistemul de învăţământ în profunzimea sa”. (Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ)

Cu ocazia frumoasei aniversări de 20 ani de la reapariţia revistei cadrelor didactice din Judeţul Neamţ „Apostolul”, vă transmitem un salut frăţesc din partea Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova şi cele mai alese cuvinte de felicitare”. (Ghenadie Donos, preşedintele Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova)

Drumul continuă de 20 de ani mai lin, mai anevoios, dar neîntrerupt în ciuda a numeroase încercări. Acest lucru a fost posibil datorită trudei neobosite şi tenacităţii consiliului de redacţie la care s-au adăugat competenţa şi profesionalismul. Toate acestea au primit „binecuvântarea” numeroşilor cititori care apreciază revista ca fiind una necesară şi de ţinută. Mulţumesc şi mă înclin în faţa ctitorilor noii reviste, precum şi în faţa celor care şi-au împărtăşit, în paginile ei, gândurile, trăirile, experienţele de viaţă şi didactice”. (Prof. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ)

(Dor de Neamț)