A treia ediţie a Concursului Naţional de arte plastice „Nicolae Milord”, care se desfăşoară pe două secţiuni – pictură şi grafică –, este foarte aproape de momentul vernisajului expoziţiei şi, în acelaşi timp, foarte aproape de aflarea numelor artiştilor plastici amatori care se vor evidenţia anul acesta.
Reamintim, concursul a fost inaugurat acum doi ani, având ca scop promovarea şi afirmarea creaţiilor elevilor şcolilor de arte din ţară, precum şi o mai bună cunoaştere a creaţiei pictorului pietrean Nicolae Milord, omagierea operei şi personalităţii artistice a acestuia.
Vineri, 22 martie a fost ultima zi de primire a lucrărilor concurenţilor.
Anul acesta, juriul este compus din scriitorul şi criticul de artă Emil Nicolae (preşedinte juriu), Ștefan Potop (președintele filialei Neamţ a Uniunii Artiştilor Plastici din România), Ciprian Istrate (artist plastic, președinte Asociația Culturală „ERA”), Dumitru Bostan jr. (artist plastic) şi Carmen Elena Nastasă (manager al Centrului pentru Cultura şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț).
Festivitatea de premiere va avea loc odată cu vernisarea expoziţiei rezultată în urma concursului, miercuri, 27 martie 2019, la Galeria „Era”, Hotel Central Plaza din Piatra-Neamţ, începând cu ora 14:00.
Reamintim laureaţii primelor două ediţii: Sara VOAIDEŞ (Şcoala de Arte Târgu Mureş), în 2017, şi Dănuţ ACONSTANTINESEI (Şcoala de Arte Botoşani), anul trecut.
NICOLAE MILORD (1909 – 1988)
S-a născut la 11 noiembrie 1909, la Piatra-Neamţ, loc în care şaptezeci şi nouă de ani mai târziu avea să treacă în eternitate, la 10 mai 1988. Şi-a început educaţia pe plaiurile natale, absolvind Liceul „Petru Rareş”, pentru ca apoi să urmeze cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, avându-l coleg pe Corneliu Baba, iar ca maeştri la catedră pe Jean Leon Cosmovici, Gheorghe Popovici, Octav Băncilă şi Ştefan Dimitrescu. A fost discipol al lui Aurel Băeşu.
Anului debutului său pe simeze a fost 1937, atunci când a participat la o expoziţie colectivă. Tot în 1937 are şi o primă „personală” la Piatra-Neamţ, fapt pe care îl va mai repeta în 1967, 1970 şi 1980. Trecând prin perioade tulburi, războiul al doilea mondial şi întreaga perioadă comunistă, Nicolae Milord a avut parte, în cadrul activităţii sale artistice, numai de expuneri în ţară, Bacău, Iaşi, Botoşani, Bucureşti fiind oraşele unde creaţiile sale au putut fi văzute cu predilecţie.
În 1957 a primit Premiul pentru pictură a regiunii Bacău. A fost decorat cu Medalia „A XXV-a Aniversare a Eliberării Patriei”.
Timp de cincisprezece ani a condus Cenaclul de artă plastică de la Piatra-Neamţ.
Lucrările sale se găsesc în numeroase colecţii muzeale şi particulare.
Conform lui Mihai Parfeni, Nicolae Milord avea în casă o mică expoziţie, cu artişti precum Camil Ressu sau Adam Bălţatu. Avea o afinitate deosebită pentru muzică, fiind pasionat şi de medicină.
„Mă interesează viaţa oamenilor, iar a cunoaşte corpul omului, sub diferite aspecte, nu e un fapt străin de munca pictorului”, susţinea cu tărie artistul nemţean. Frumuseţea sufletească a omului, în special a tânărului, îi ofereau adesea hrana coloristică de care avea atâta nevoie.
„Florile lui Nicolae Milord trăiesc ca la Luchian, cu prospeţime şi farmec, petalele lor vibrează încărcate de inefabil, de o lumină dulce, nostalgică. Petuniile şi crizantemele lui sunt încărcate de fiorul grădinilor nemţene, păstrează în ele ca pe un omagiu discret duioşia mâinilor gospodinelor oraşului care dau tocmai acea strălucire armonioasă edilitară Perlei Moldovei”. (Alecu Ivan Ghila în „România Liberă”, 1971)
Pe lângă nevoia pe care o simţea de a reda, prin creaţiile sale, frumuseţile care-l înconjurau, Nicolae Milord a urmărit mereu un ţel, acela de a spori cât mai mult posibil numărul celor care să se bucure de arta picturii.
„Don Quijote de Piatra-Neamţ”
Un portret mai amplu al personalităţii sale umane şi artistice o oferă criticul de artă Valentin Ciucă. „Personaj pitoresc şi discret, Nicolae Milord amintea concitadinilor, prin vestimentaţie şi comportament, de perioada interbelică. Era amabil şi capricios, elegant cu măsură. Purta permanent la gât o lavalieră asortată costumului, mereu acelaşi. A fost marcat de boală în ultimii ani. Era enervat la culme de apariţia unor noi generaţii de artişti pregătiţi pe sponci de profesori modeşti şi considera că doar Domnia Sa deţine secretele mari ale picturii. Instrucţia sa riguroasă şi marcată de autoritatea unor mari pictori, l-a stimulat adesea, dar l-a şi timorat uneori. Ambiţia de a-şi depăşi maeştrii ieşeni a rămas doar o iluzie, chiar dacă pictura sa a onorat statutul de profesionist al unui pictor aplicat, capabil să sugereze prin artă sentimentele cele mai alese. A pictat peisaje, îndeosebi din spaţiul citadin nemţean şi a ieşit uneori la lucru în plein air. Elabora atent, analiza efectele de lumină, măsura continuu ca un geometru şi stabilea proporţiile adecvate. Cel mai mult a lucrat cu cuţitul de paletă şi, de aceea, impresia de forţă şi tensiune este irepresibilă. Florile anotimpurilor şi-au găsit în pictor un admirator tandru şi generos. Nu a distrus corola de lumini a lumii, ci a identificat-o în universul culorilor sale, în armoniile personale în care credea. Nu cultiva prieteniile artistice făţarnice şi s-a mulţumit doar cu statutul unui Don Quijote de Piatra-Neamţ, admirat de unii, ignorat de alţii”.
(Centrul pentru Cultura şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț)
