Cinematograful „Dacia” devine „Cinema, Mon Amour”

Cinematograful „Dacia” va primi denumirea „Cinema, Mon Amour”, începând cu prima zi a lui Mărțișor. Cu acest prilej, vineri, 1 martie, vor rula următoarele producții românești: ora 16:00  – Planeta Petrila; ora 17:30  – Un pas în urma serafimilor; ora 20:00  – Cinema, Mon Amour. Documentarul „Cinema, Mon Amour” va fi urmat de o proiecție de imagini neincluse în film. Intrarea este liberă.

Au trecut 7 ani de când vechiul și frigurosul cinematograf „Dacia” s-a transformat din ruină în reper european. Parte a campaniei „Salvaţi marele ecran”, filmul documentar „CINEMA, MON AMOUR” descrie eforturile extraordinare făcute de patru oameni pentru a menţine deschise cinematografele vechi din România. Au fost alături de noi simpatizanți, sponsori și iubitori ai acestui cinematograf, adolescenți și tineri din Piatra-Neamț care au lucrat efectiv la schimbarea și îmbunătățirea condițiilor din cinematograf. Vă invităm, așadar, vineri, 1 martie, la cea de-a doua parte a poveștii „CINEMA, MON AMOUR”, în care vă prezentăm echipa noastră formată din subsemnatul, Gică, Lorena și Cornelia, la care se mai adaugă noii noștri colegi: Lăcrămioara, Ionuț si Romeo. Mulțumim domnului Ioan Hagy, administratorul special al RADEF România Film, care, prin decizia nr 6/22.02.2019, a aprobat noua denumire a cinematografului din Piatra-Neamț”, a declarat administratorul-coordonator Victor Purice.

Violeta MOȘU