Gheorghiță Geolgău – un fotbalist legendar al copilăriei mele

”Din Pielești la Bratislava/ Din Craiova la Glasgow/ Europa fredonează/ Hai, Geolgău, Geolgău, Geolgău!” – Adrian Păunescu

Glorie a Craiovei Maxima, legendarul internațional Gheorghiță Geolgău, acum în vârstă de 58 de ani, este autorul celebrului gol de la Bratislava (30 noiembrie 1983), înscris în minutul 62, în prezența a 60.000 de spectatori, prin care România s-a calificat la turneul final al Campionatului European de fotbal de la Paris. Remizând cu Cehoslovacia, scor 1-1, tricolorii au încheiat grupa de calificare pe primul loc cu 12 puncte, în urma lor situându-se echipe de top ca Italia, campioana mondială „en titre” la acea oră, Cehoslovacia și Suedia.

– Ați rămas în amintirea tuturor prin acel gol antologic, marcat pe Slovan Stadion din Bratislava.

– E adevărat. Am fost selecționat la națională, fiindcă avusesem rezultate bune într-o perioadă scurtă, la Craiova. Nea Mircea Lucescu a avut încredere să mă introducă titular în acel joc. Sigur, am rămas în istorie pentru că am înscris golul calificării și lumea mă percepe ca atare. Am avut în grupa de calificare echipe una și una. Italienii, spre exemplu, erau campionii mondiali din 1982. Am jucat și împotriva Italiei, când i-am bătut cu 1-0 la București. A fost ceva deosebit. Din 1970, România nu mai participase la un turneu final de CE sau CM.

– Să precizăm, totuși, că ați avut și alte reușite importante.

– Am marcat cu Bordeaux, cu Kaiserslautern, cu Split, cu Monaco. Mă concentram. Îmi plăcea să dau gol. De fapt, cui nu-i plăcea? E chintesența fotbalului! În 1982, când am bătut Girondins Bordeaux, cu 2-0, la Craiova, scriitorul Fănuș Neagu, maestrul metaforei, a scris că „Zaibărul a învins Bordeaux-ul”. Atunci când eram componenți ai Craiovei Maxima nu ne dădeam seama cât de importante erau rezultatele pe care le obțineam. Abia după ce n-a mai fost, am realizat și noi ce am putut face. Eu sunt cel mai tânăr dintre foștii componenți. Lumea ne respectă și mulți își aduc aminte cu drag de performanțele noastre. Sunt vremuri irepetabile, unice, nu se mai întorc niciodată. Pe noi ne lega și o mare amiciție. Ne întâlnim de câteva ori pe an, în formație aproape completă, și depănăm amintiri. „U” Craiova a fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de cupă europeană la fotbal, în sezonul 1982-1983.

– La seniori, ați debutat la o vârstă crudă și asta datorită lui Constantin Teașcă sau „Micul Napoleon” cum i se mai spunea.

– Eu sunt tare mândru de lucrurile pe care le-am realizat. Debutul la seniori nu am cum să-l uit. S-a întâmplat pe 7 noiembrie 1976, aveam 15 ani și 9 luni și probabil că sunt în primii 10 debutanți sub 16 ani. Am debutat cu UTA la Craiova și meciul s-a încheiat cu scorul de 3-1 pentru noi. Am jucat 10 meciuri în sezonul 1976-1977, cel în care Universitatea câștiga pentru prima oară Cupa României.

– Toată lumea vă știe de Gheorghiță Geolgău, dar, de fapt, prenumele dvs. este Ion.

– La meciul de debut împotriva celor de la Arad, poetul Adrian Păunescu se afla în curtea interioară, unde aveam noi vestiarele și m-a întrebat ce vreau să fac mai departe. I-am spus că mă grăbesc să prind rata, să plec la părinți, și a rămas surprins de răspuns. A scris un articol despre mine, intitulat „Visul lui Geolgău”, și s-a trezit în postura de a nu-mi ști prenumele. Și a trecut Gheorghiță, când pe mine, de fapt, mă cheamă Ion. Și așa mi-a rămas! De atunci eu mă prezint Gheorghiță Geolgău, lumea așa mă știe, dar, în cartea de identitate, sunt Ion.

– Ce ne puteți spune despre familia dvs.?

– M-am căsătorit târziu, în 1989. Am o fată de 28 de ani, care a terminat Arhitectura, în București. Ea nu a făcut sport și nici soția mea. În schimb, socrul meu, Papuc, a fost fotbalist la Craiova. A jucat ca portar în anii ’60-’70.

– Cum a fost să fiți înconjurați de scriitori, oameni politici, de fapt de cele mai importante persoane ale vremii?

– Aveai ce să asculți, aveai ce să înveți. Lui Fănuș Neagu, Adrian Păunescu, Eugen Barbu le plăcea fotbalul și noi, fiind deschizători de drumuri în acea perioadă, în cupele europene, au venit în sprijinul nostru. De la meci la meci, simțeam cum se îngroașă numărul suporterilor. Întâmplarea a făcut ca Tudor Gheorghe să fie în Franța când am jucat la Bordeaux. După meci, ne-am trezit cu el în vestiare.

– Vi s-au dedicat versuri, v-au fost aduse elogii, ați fost venerat…

– Adrian Păunescu a lansat celebra strofă, după meciul de la Bratislava. Este un sentiment plăcut. Eu sunt mulțumit sufletește și asta îmi demonstrează că n-am trecut prin fotbal precum gâsca prin apă. N-am fost un tip conflictual, să intru în belele. Golul marcat la Bratislava a impus respect pe toate stadioanele din țară. Cred că am fost printre puținii jucători care au ieșit de pe stadioane neînjurat.

„UNGUREANU CENTREAZĂ DE PE STÂNGA, MINGEA ÎL DEPĂȘEȘTE PE CĂMĂTARU ȘI AJUNGE LA FIALA; ACESTA, AVÂNDU-L ÎN APROPIERE PE GABOR, TRIMITE CU CAPUL, ÎNAPOI, DREPT ÎN PICIOARELE LUI GEOLGĂU, CARE A PRELUAT BALONUL, A INTRAT ÎN CAREU ȘI DE LA 14 METRI A ȘUTAT PUTERNIC, PRINTRE FIALA ȘI HRUSKA, MINGEA DUCÂNDU-SE ÎN POARTĂ”. (DESCRIEREA GOLULUI MARCAT DE GEOLGĂU LA BRATISLAVA)

– Să vorbim și despre antrenorii care au văzut în jucătorul Geolgău un adevărat performer.

– Silviu Stănescu a fost cel care m-a descoperit la Pielești, Constantin Teașcă m-a promovat în echipa de seniori și nea Piști Covaci m-a promovat la națională. Revenind la Teașcă, să știți că multe dintre metodele care le folosea atunci la antrenamente le văd acum utilizate și de actualii antrenori. Era erudit, avea viziune, gândea departe. 3.000 de spectatori veneau la antrenamente pe vremea sa. În 1976, spunea că vrea să construiască două echipe: una care să joace în campionatul intern și una care să joace în cupele europene. Câți se gândeau că vor ajunge echipele să susțină 60-70 de meciuri pe an? În 1976, am venit și la Piatra-Neamț, în cantonament cu nea Titi Teașcă.

– Mircea Lucescu?

– El a avut încredere în tineri și mereu a știut să scoată maximum din noi. Din grupa aceea de calificare, să lași Italia acasă nu era de ici, de colo. La națională, am evoluat 8 ani. Nu am un număr foarte mare de meciuri jucate, dar sunt convins că puteam să am dublu. Am jucat și în străinătate. Nu mi-am ales cel mai bun drum, din păcate, și am revenit la Craiova și, atunci, domnul profesor Stroe mi-a propus să ocup funcția de vicepreședinte și am abandonat-o pe cea de fotbalist. În această postură, chiar am venit la Piatra-Neamț, în sezonul 1993-1994, când Ceahlăul a jucat în premieră în Divizia A. În 2007, am câștigat aici, cu 2-0, și Ceahlăul a retrogradat, iată sunt 11 ani de atunci.

– Sunteți mulțumit pe deplin de ce v-a oferit fotbalul?

– Atunci când m-am apucat, nu credeam că fotbalul îmi va da aceste satisfacții imense, nu credeam că mă voi realiza ca om, în urma unei cariere fotbalistice. Din păcate, viața de fotbalist este scurtă, dar mă bucur că am rămas în fotbal și, acum, încerc să contribui și eu la descoperirea de jucători.

* „TREBUIE OARE SĂ VĂ MAI SPUN CÂT DE BUCUROS SUNT CĂ AM ÎNSCRIS GOLUL VICTORIEI? CÂND AM VĂZUT CĂ MINGEA INTRĂ ÎN PLASĂ, ÎMI VENEA SĂ PLÂNG DE BUCURIE! AM DISPUTAT UN MECI DE MAXIMĂ DIFICULTATE ȘI AM ÎNCHEIAT LUPTA ATÂT DE APRIGĂ DIN SERIE, PRINTR-UN REZULTAT CARE SUBLINIAZĂ JUSTEȚEA VICTORIEI ECHIPEI ROMÂNIEI”. (DECLARAȚIE ACORDATĂ DE GEOLGĂU, DUPĂ CALIFICAREA DE LA BRATISLAVA, SPORTUL, JOI, 1 DECEMBRIE 1983)

Violeta MOȘU