Simona Preda: „Istoria, așa cum a fost ea cu adevărat, nimeni nu o poate cunoaște”

Simona Preda, apreciat istoric, eseist și publicist, a lansat și la Piatra-Neamț, orașul său natal, volumul „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II‑lea” și filmul documentar cu același subiect. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 9 februarie, la Teatrul Tineretului, în prezența unei audiențe numeroase. Simona Preda este absolventă a Liceului de Arte „Victor Brauner”, promoția 1997, secția pictură de șevalet (profesor Aida Despina Ghiorghișcan).

Nu mi-am propus o biografie a reginei, ci mai degrabă un colaj, o completare, atât cât a fost posibil, cu documente de arhivă în care s‑au reflectat evenimentele majore din viața Elenei, din momentul căsătoriei cu Carol și până când este obligată să părăsească România, în seara zilei de 2 noiembrie 1932”.

– Bine ați revenit acasă!

– Sunt foarte emoționată pentru această revenire. De mai bine de 15 ani nu am mai fost la Piatra-Neamț. Este un oraș pe care l-am iubit și îl iubesc și în care mă întorc cu drag și cu emoție pentru că, deși s-a schimbat, are același aer provincial, același aer șic cu care am crescut. Este un oraș care pare să se reînnoiască, dar într-o manieră în care nu-și pierde din farmec. Este un oraș care înseamnă foarte mult pentru mine pentru că, nu-i așa, suntem suma tuturor întâlnirilor și a profesorilor care ne-au format.

– E adevărat că nu vom cunoaște o parte din istorie, așa cum a fost ea cu adevărat?

– Istoria, așa cum a fost ea cu adevărat, nimeni nu o poate cunoaște. Tot ce putem face noi, ca istorici, este să apelăm la discursuri, la arhive, la documente, însă fiecare istoric, la rândul său, este tributar unui format, unor profesori, unei școli de gândire critică și, prin urmare, există o multitudine de păreri. Fiecare istoric are propriul său discurs legat de istorie. De multe ori acest discurs este în contradicție cu ce se emite în altă parte. Deci, când spun cum recuperăm și cum ne apropiem cel mai mult de adevăr, mă refer la cât mai multe discursuri, la un pluralism istoriografic și la tentația de a fi onest și de a fi critic față de surse. În felul acesta tinzi să te apropii cel mai mult de adevărul istoric.

– De ce comunismul nu este o traumă comună pentru toți românii?

– Consider că trebuie să judecăm lucrurile lucid, la rece și să înțelegem că timp de 45 de ani am fost sub guvernarea unui sistem totalitar și opresiv. Dar, ca peste tot, există acei resentimentari, acei nostalgici care, din motive personale și pentru anumite favoruri pe care le-au avut în timpul vieții, au văzut doar partea luminoasă a comunismului.

– Compozitorul Giuseppe Verdi spunea: „Să ne întoarcem în trecut: va fi un progres!”

– Nu sunt adepta celor care cred că avem de învățat din istorie și că istoria este o lecție. Este bine să ne cunoaștem trecutul și să ni-l asumăm și cu bune, și cu mai puțin bune, însă provocările prezente, provocările viitoare nu se abordează, nu se gestionează apelând la trecut. E bine să fim oameni ai timpului nostru, să gestionăm totul în raport cu provocările actuale. În niciun caz nu trebuie să cădem pradă nostalgiei și să credem că în trecut sunt instrumentele care ne vor ajuta să mergem mai departe către ceea ce se întâmplă astăzi.

– Vi s-a întâmplat să credeți în anumite valori în urmă cu 10, 15 ani, iar pe parcurs să le înlocuiți cu altele?

– Le-am înlocuit în mod firesc, pentru că, odată cu vârsta, se schimbă și preferințele, se schimbă și opțiunile. Cred că oricărui om i se întâmplă asta pe parcursul vieții și anume să-și schimbe opțiunile, să se formeze și să se dezvolte într-un plan pe care la un moment dat nu l-ar fi intuit niciodată.

– Care-i trăsătura dvs. definitorie?

– E greu de spus. Orice aș încerca să spun aș cădea ori în pragul vanității, ori balanța ar înclina către o modestie excesivă. Nu știu, încerc să mă apropii cât mai mult de noțiunea de onestitate în tot ce fac.

– Mai pictați?

– Vorba doamnei profesoare Aida Despina Ghiorghișcan: „Ai să ajungi un pictor de duminică, dacă mai citești atât de mult”. Într-adevăr, mai pictez uneori duminica, atunci când îmi amintesc și am timp.

A consemnat Violeta MOȘU