English Is Fun, la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu”

Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț, în parteneriat cu Active English Club SRL Piatra-Neamț, organizează, sub genericul English Is Fun, două cursuri intensive de limba engleză pentru copii, în perioada vacanței intersemestriale, respectiv 4-8 februarie 2019, pe parcursul cărora învățarea limbii engleze se va face în mod atractiv, prin activități non-formale: cântece, poezii, jocuri lingvistice.

Cursurile se adresează copiilor de la 8 la 13 ani, fiind organizate în funcție de vârstele participanților și de nivelul de cunoștințe ce vor fi exersate: Grupa I (8-10 ani) – nivel începător, Grupa a II-a (11-13 ani) – nivel pre-intermediar.

Cursurile se vor desfășura la Sala Atelier „Veronica Micle“ a Bibliotecii Județene, dimineața, în intervalul orar 10.00 – 13.00, astfel: Grupa I de la 10.00 la 11.30, iar Grupa a II-a de la 11.30 la 13.00.

Înscrierile se fac în limita a minimum 10 locuri disponibile pentru fiecare grupă și au loc la Filiala de carte străină a Bibliotecii Județene, până la data de 1 februarie 2019.

Detalii referitoare la cursuri puteți afla la Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț – Filiala de carte străină: tel. 210379, interior 115, e-mail: bjnt_cs@yahoo.com, precum și la Active English Club Piatra Neamț, e-mail: aeclub.piatra@gmail.com.

(Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu“ Neamț)