Biblioteca „G.T. Kirileanu : „Ora să ȘTIM”, un proiect adresat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani

La Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț și în 13 biblioteci publice din județul Neamț se desfășoară un nou proiect, „Ora să ȘTIM“, în parteneriat cu Fundația Progress România și cu sprijinul Fundației Deusche Telekom din Germania.

Proiectul „STEM Volunteer Readers“ a fost derulat în Germania cu un mare succes încă de la lansarea sa din 2015 și se bazează pe studii științifice care arată că, în special la vârsta școlii primare, abordarea subiectelor și întrebărilor legate de știință, tehnologie, informatică și matematică (ȘTIM) au impact asupra modului în care copiii se exprimă și a formării abilităților lor de lectură, astfel încât lectura va fi abordată la un alt nivel pentru copiii cu vârsta între 3 și 10 ani.

Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vor avea la bază lecturi specifice, care să genereze un interes față de comunicarea verbală și alte forme de comunicare, deoarece copiii trebuie să identifice și să descrie fenomenele cercetate și să-și exprime gândurile și ideile.

În data de 16 ianuarie 2019, la Biblioteca Judeteană „G.T. Kirileanu“ Neamț s-a desfășurat prima etapă de implementare a proiectului la nivelul județului Neamț, prin instruirea după un curs de bază a bibliotecarilor din bibliotecile publice partenere: Bîra, Borlești, Cordun, Crăcăoani, Dămuc, Gherăești, Hangu, Răucești, Sagna, Tazlău, Tămășeni, Trifești și Zănești.

Într-o primă etapă, formatorii asociați Fundației Progress au predat, în cadrul unui curs de bază, modalități de asociere a cărților de copii cu tematica ȘTIM adecvată vârstei, urmând să fie desfășurate activități practice în cadrul atelierelor organizate de bibliotecile publice în perioada 1 februarie – 30 iunie 2018.

Următorul pas în proiect constă în organizarea unor ateliere de lectură, unde, săptămânal, bibliotecarii vor citi copiilor, cu vârste cuprinse între trei și zece ani, din cărțile cu tematică ȘTIM. Ca ajutor, bibliotecile selectate în proiect au primit cutii de cărți gratuite, special selectate, precum și documente dezvoltate de Fundația Progress ce oferă sugestii de activități (pachet de cărți în valoare de minimum 150 euro pentru fiecare bibliotecă parteneră).

Așadar, începând cu luna februarie a.c., vor fi organizate două grupe de lectură, pentru două categorii de vârstă, și anume 3-6 ani (10 participanți) și 7-10 ani (15 participanți), în cadrul cărora vor fi citite cărți cu tematică „ȘTIM“ adecvată vârstei și  vor avea loc activități practice și distractive  bazate pe experiment. Atelierele vor avea loc la Secția de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“ din cadrul Bibliotecii Județene, marți și miercuri, în primele săptămâni din lună, începând cu ora 13.30.

Dragi copii, vă așteptăm la bibliotecă, însoțiți de părinți sau bunici! Să ne unim în lectură! „Un copil are nevoie de o pădure de cuvinte, pe care s-o cutreiere, de o mare de cuvinte în care să se scalde. Un copil are nevoie să i se citească“. (Frank Bruni)

(Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț)