Atelierul „Piticii și instrumentele muzicale”

Un atelier muzical pentru preșcolari, intitulat „Piticii și instrumentele muzicale”, va fi organizat marți, 22 ianuarie, cu începere de la ora 11:00, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 Piatra-Neamț.

Activitatea va fi susținută de studenții anului II de la Facultatea de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamț: Sînziana Ailenei, Cătălin Brahonschi, Rebeca Ciotloș, Mădălina Ciobanu, Elisabeta Grosu Strungariu, Răzvan Hanganu, Diana Sacaliuc, Darius Samson, Izabela Savu, Radu Surujiu și Cătălin Techiu.

Coordonatoarele atelierului muzical sunt cda. Ioana Munteanu și educatoarele Maria Tătaru și Oana Tanasă.

Violeta MOȘU