A început Concursul Internațional „Emanuel Elenescu”, o manifestare muzicală de tradiție

Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ și Fundaţia „Friendship Ambassadors România” organizează, începând de astăzi, 22 noiembrie și până sâmbătă, 24 noiembrie, ediția a XXVIII-a a Concursului Internaţional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”.

Dedicat Centenarului Marii Uniri, concursul se desfășoară la următoarele secțiuni: instrumente de suflat, percuţie, vioară, corzi grave, muzică de cameră, canto clasic, instrumente tradiționale și canto tradițional românesc.

Manifestarea, începută în anul 1990, se adresează tinerelor talente din domeniul interpretării muzicale din ţară şi străinătate şi oferă copiilor şi tinerilor între 6 şi 19 ani, care studiază muzica instrumentală şi vocală, posibilitatea exprimării lor artistice.

Gala laureaților muzicii tradiționale și a celei clasice va avea loc sâmbătă, 24 noiembrie, cu începere de la ora 16:00, în Sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Județean Neamț.

Violeta MOȘU