Actrița Cătălina Bălălău (Teatrul Tineretului): „Pentru mine, succesul este un spectacol în al cărui mesaj crezi cu putere”

Sunt câteva luni bune de când mi-am propus un dialog cu tânăra actriță a Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, Cătălina Bălălău. Mai exact de când a fost aleasă să lucreze cu renumitul regizor Silviu Purcărete, în cadrul Atelierului Cehov, eveniment care face parte din cadrul celei de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT). Cătălina Bălălău este o veritabilă promisiune a artei scenice românești, personajele interpretate de ea, indiferent de întindere, având o stare de spirit ce la diferențiază.

– De unde a apărut tentația sau nevoia de a vă apropia de teatru?

Din greșeală! Nu am o poveste care începe cu „de când eram mică mi-am dorit să…”.  Pur și simplu, la un moment dat, m-am gândit că aș putea face asta și de atunci încerc să mă bucur de fiecare moment.

– Pe cine recunoașteți ca mentor?

 – Am învățat lucruri interesante de la mulți oameni din sfera profesiei, dar și din afara teatrului. Mă inspiră și momentele trăite într-o plimbare pe jos, „căscatul” ochilor pe geam într-o călătorie cu trenul, frânturi de conversație surprinse întâmplător. Sigur că și anumite cărți, filme sau picturi văzute la momentul potrivit m-au format.

– Ce înseamnă succesul pentru dvs.?

– Zău, nu știu! Depinde la ce ne raportăm. Pentru mine, succesul este un spectacol în al cărui mesaj crezi cu putere, la care îți vine să dansezi și să fii atent chiar și atunci când ești în culise, de frică să nu pierzi nimic.

– Considerați că vocația artistică o datorați și circumstanțelor familiale?

– Tata este cel mai simpatic om pe care îl cunosc, chiar mai simpatic decât mine, fir-ar să fie, glumesc… Mama iubește muzica clasică și, când eram mică, desena flori delicate. În timpul liber eu mai mâzgălesc câte o pânză, iar sora mea, care e grafic designer, își dorește să ilustreze cărți și îmi mai ține, din când în când, câte un curs personalizat despre proporții și perspectivă. Așa că da, datorită circumstanțelor familiale, cred că am gravitat natural către o profesie din domeniul artei.

– Credeți în verdictul publicului?

– Cred într-un dialog. Un verdict rezultă dintr-un proces în care se cântăresc vinovăția sau nevinovăția cuiva. Consider că este vital ca oamenii să plece acasă cu niște trăiri emoționale deosebite, cu un gând schimbat. Am jucat și am vizionat spectacole urmate de discuții cu publicul și mi s-au părut interesante reacțiile oamenilor. Ei simt nevoia să își satisfacă anumite curiozități, să împărtășească întâmplări similare, apărute cu situațiile din spectacol. Ne provoacă prin întrebări și cred că aceste conversații creează un limbaj comun.

– Care mijloace artistice vi se par cele mai expresive?

– Toate, cu predilecție antiteza.

Violeta MOȘU