Irina Margareta Nistor: „Am văzut multe spectacole la Teatrul Tineretului și mi se pare onorant să te afli într-un asemenea loc”

Irina Margareta Nistor și Daniel Popa

Irina Margareta Nistor, reputat critic de film, face parte alături de Daniel Popa din distribuția spectacolului „Colibri”, prezentat vineri, 29 septembrie, în cadrul celei de-a XXX-a ediții a Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț. „Este o piesă universal-valabilă, iar publicul de la noi se regăseşte în ea. Marele merit îi revine lui Daniel Popa, actor, regizor și scenograf al spectacolului”, a spus Irina Margareta Nistor. În 2017, Irina Margareta Nistor s-a alăturat distribuției piesei „A.A.A.”, în regia lui Chris Simion.

– Credeți că spectatorul de astăzi apreciază cum se cuvine creația autentică?

– Depinde foarte mult de spectator. Dacă nu încercăm noi să-l formăm cât de cât, atunci niciodată nu o să aprecieze, așa cum trebuie, creația autentică. Dacă ne bucurăm de fiecare râs mai gros, pentru că pe scenă se spune un banc deocheat, cred că atunci o să avem exact publicul pe care-l merităm.

– Veniți des la Piatra-Neamț. Cum este să participați la Festivalul de Teatru care are o tradiție recunoscută?

–  E mai mult decât măgulitor. Nu m-am gândit niciodată că, pe vremea când îmi petreceam împreună cu mama vacanța aici, o să ajung să fac parte dintr-un spectacol care se va juca în cadrul festivalului. Mi-o amintesc din copilărie pe actrița Maria Teslaru. Acum joacă la Teatrul Național și țin minte că m-am ținut după ea până la Terasa Hotelului Ceahlău. N-am avut curajul să-i cer un autograf, doream doar să mă uit  îndelung la ea. Mi-aduc aminte, tot așa, că se juca „Piațeta”, în regia lui Silviu Purcărete, și citisem Paiațeta, iar mama mi-a atras atenția că-i „Piațeta”. Am văzut multe spectacole la Teatrul Tineretului și mi se pare onorant să te afli într-un asemenea loc.

– Cineva spunea că de la teatru se iese pe gânduri, iar de la cinema se iese visând. Sunteți de acord?

– E foarte frumos spus. Uneori se iese și de la cinema pe gânduri, uneori se mai iese și furios de la cinema sau enervat că ai pierdut două sau trei ore din viață. „Arma” criticului este să-i înștiințeze și pe alții că nu este cazul să cumpere bilet.

– O distribuție bună conduce din start la un spectacol/film deja pe jumătate reușit?

– Cred că da, sau măcar tentează publicul să vină să-l vadă. Pe de altă parte, o distribuție bună într-un spectacol nefericit, tot nu-i indicat. Toată lumea ar avea de pierdut, și spectatorul, și regizorul, și actorul care au deja un renume.

Trece o zi fără să vedeți un film?

-Nu. Am văzut toate filmele care rulează acum în cinematografe. Dacă nu merg la cinematograf ori la festivaluri, mă uit la un film la televizor sau pe calculator.

Violeta MOȘU; Foto: Facebook Teatrul Tineretului