Florica Ichim, critic de teatru: „Îi port o dragoste nebună Teatrului Tineretului”

Florica Ichim, cunoscut editor și critic de teatru, a lansat sâmbătă, 30 septembrie, în cadrul Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț, o lucrare de mare însemnătate pentru lumea culturală din România: „Radu Penciulescu și teatrul la înălțimea omului”. Această antologie teatrologică mai este semnată și de scenarista Ada-Maria Ichim, fiica autoarei.

„Sunt foarte bucuroasă pentru că publicul din Piatra-Neamț este primul care vede această carte abia ieșită de la tipar”, a menționat Gianina Cărbunariu, directorul Teatrului Tineretului. „Îmi place foarte mult titlul. Nu l-am cunoscut pe domnul Radu Penciulescu personal însă tot timpul am simțit că-l cunosc. Profesorul meu de regie, de la Universitatea din București, a fost domnul Valeriu Moisescu și era foarte bun prieten cu Radu Penciulescu”.

Florica Ichim a publicat până în prezent 35 de cărți închinate creatorilor români de teatru.

„În primăvara anului trecut, după ce mă luptasem cu volumele Ciulei, am avut un  moment de cumpănă și am zis: „Doamne, despre cine ar trebui acum să scriu?”. Și mi-a venit în minte un om la care țin enorm: Radu Penciulescu. În sufletul meu, dacă puneam trei oameni în rândul întâi, el era unul dintre ei”.

Radu Penciulescu, stabilit în Suedia, este astăzi sinonim cu excelența în arta regizorală, la nivel european. La Teatrul Tineretului a creat două spectacole memorabile: Woyzeck de Georg Buchner, premiera pe țară: 28 februarie 1970 și Balul Hoților de Jean Anouilh, premiera pe țară: 27 decembrie 1970.

„Critic de teatru înseamnă să scrii cu argumente”

Florica Ichim este președinta Fundației Culturale „Camil Petrescu” și redactorul-șef al publicației „Teatru Azi”, cea mai longevivă revistă culturală din România (an de apariție: 1956). Soțul său, Vasile Ichim, a debutat la Teatrul Tineretului în anul 1969.

– Ce-i trebuie unui teatru ca să fie valoros?

– Pentru ca teatru să fie de valoare este nevoie de un text de calitate, de actori de calitate, de un mentor de calitate. Și atunci va fi ceva care o să reziste. Teatru este o chestiune de „mâncat” cu inteligență și de făcut la fel. Nu poți să faci și să te duci la teatru oricum.

– Ce înseamnă să fii critic de teatru? E o fericire, un privilegiu, o soartă bună? Sau ar fi altele de spus?

– Este o fericire dacă ai bunul simț să scrii cu argumente. Acum scriu cronică de teatru oameni mai mult sau mai puțin cultivați. Dacă nu ai criterii de valoare, e o crimă să faci meseria asta, pentru că poți distruge destine. C.T. Popescu, care nu are nicio chemare pentru teatru, s-a dus Festivalul de la Sibiu, a văzut Lulu și a desființat-o pe Ofelia Popii. Ea este o imensă actriță și a suferit îngrozitor. Dacă era o fire mai puțin luptătoare, putea să renunțe la meserie. Trebuie să scrii cu argumente, să ai discernământ, să ai conștiința valorilor cu care ai de-a face, să ai o continuă relație cu lumea teatrului, să cunoști actorii…

– Cine credeți că a avut asupra dvs. o înrâurire esențială în alegerea profesiunii?

– Crescând și dezvoltându-mă în preadolescență și în adolescență în casă la Camil Petrescu, el ar fi vrut ca eu să fac regie. Când am ajuns la vârsta înscrierii la facultate, după ani de zile de șantier muncitoresc, m-am dus să depun dosarul în ajunul examenului și se desființase clasa de regie. I-am dat un telefon, aveam un abces la o măsea și abia vorbeam, și i-am spus că nu mai este clasa de regie. Și mi-a spus să mă înscriu la filologie. Am făcut patru ani de filologie, după care, la sfârșitul anului IV, m-am trezit dată afară. Între timp, m-am căsătorit la Piatra-Neamț și m-au anunțat niște colegi că s-au reînființat secțiile de regie, teatrologie, filmologie și soțul meu mi-a spus că e momentul să mă apuc de regie. Pe mine nu mă îndemna nimic și mi-am zis să mă înscriu la critică pentru că e minunat să vezi teatru și film o viață întreagă. Au fost 10 locuri, am intrat și am devenit șefă de promoție.

– Care-i semnul ce distinge pe adevărații artiști ai teatrului. Cum știm că ei posedă darul de a „trece rampa”?

– Trecerea rampei o vezi, o simți, dacă ești hârșit prin teatru.

– Cum a rămas în sufletul dvs. Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț?

– Îi port o dragoste nebună. Pe vremea lui Ion Coman aveam fotoliu meu la el în birou. Veneam des, fie la premiere, fie la festivaluri. La Piatra-Neamț am locuit în prima casă care ducea spre gară, e demolată de multă vreme.

Violeta MOȘU