Biblioteca Județeană: Pictorul Ștefan Potop lansează albumul „Neamț – leagănul copilăriei”

Pictorul Ștefan Potop, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Neamț, revine în fața iubitorilor de frumos cu o nouă expoziție personală și cu lansarea albumului „Neamț – leagănul copilăriei”. Vernisajul va avea loc luni, 1 octombrie, cu începere de la ora 17, în Sala „Cupola” a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu” Neamț.

„Leagănul copilăriei” este o reîntoarcere la copilărie și o privire înspre ceea ce urmează”, a menționat Silvana Dulamă-Popa, art curator. „Este trecut, prezent și viitor, totul condensat în câteva pagini, sub pensula strălucită și marcantă a maestrului Potop. O invitație la cugetare și schimbare, pentru ca generația dintre aceste foi să rămână în amintirea colectivă ca o generație în care lumea devine mai bună, iar fiecare dintre cetățenii ei au ceva în comun: au fost pictați, cândva, de Ștefan Potop”.

Marius Tița, critic de artă, a reamintit că „pictorul Ștefan Potop este unul din marii portretiști ai artei contemporane. Precum un copil, el se joacă în aceste imagini, pune zâmbete și sfiiri, fâstâceli și uimiri. Dar, ca un om mare, un mare pictor,  prinde atitudini, gesturi, întrebări, și din nou acele uimiri care ne vor însoți tot timpul cât mai suntem capabili de sinceritate. (…) Privind micile minuni ale lumii din pictura lui Ștefan Potop, trec prin toate stările pure ale începuturilor de lume și zâmbesc luminos, pradă imaginației, gândind la cum și-ar face meșterul un autoportret de copil…”

Albumul „Neamț – leagănul copilăriei” este un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Neamț.

Violeta MOȘU