Mai 1972 – Nichita Stănescu la Piatra-Neamț și Grințieș

Vizita poetului Nichita Stănescu, la Piatra-Neamț, din ziua de 6 mai 1972, a stârnit, cum era de așteptat, un interes deosebit. Cu acest prilej, organizatorii l-au declarat președinte de onoare al „Antologiei scriitorilor români contemporani”, iar poetul a spus că această manifestare, ajunsă la ediția a treia, constituie „o inițiativă de o fundamentală valoare”. A doua zi, duminică, 7 mai, Nichita Stănescu s-a întâlnit cu iubitorii de poezie de la Grințieș. (Violeta MOȘU)

„În prezența unui numeros public, ieri a avut loc la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, în cadrul celei de-a treia ediții a «Antologiei scriitorilor români contemporani», întâlnirea poetului Nichita Stănescu cu iubitorii de poezie din județ. Asupra poeziei lui Nichita Stănescu au prezentat micro-eseuri poetul Paul Tutungiu (Nichita Stănescu – Transrealitate românească), cercetătorul literar Valentin Ciucă (Cei 15 ani de poezie ai lui Nichita Stănescu), teatrologul Eduard Covali, directorul Teatrului Tineretului (Inima poetului), ziariștii Viorel Tudose (De la o viziune a sentimentelor la un sistem metaforic) și Cristian Livescu (Nichita Stănescu – între cuvintele stelei și suprafața sunetului), care au încercat să contureze o sinteză critică asupra creației poetului, incontestabil una dintre cele mai reprezentative pentru dimensiunile poeziei românești contemporane. 

Prefeței critice, receptată cu interes de public i-a urmat un recital selectiv din poezia stănesciană, susținut de un colectiv de actori de la Teatrul Tineretului: Alexandru Lazăr, Cornel Nicoară, Gelu Nițu, Constantin Ghenescu și Ion Muscă. În ultima parte a acestei manifestări, care se înscrie în contextul largului dialog susținut în întreaga țară, în preajma Conferinței Naționale a scriitorilor, între creatori și iubitorii de literatură, poetul s-a întreținut cu cititorii pe teme legate de lirica modernă, de originalitatea și popularitatea de care se bucură poezia românească în lume, a răspuns întrebărilor puse de un public dornic să-i înțeleagă universul poetic atât de complex și de tulburător. 

Cea de-a treia ediție a «Antologiei scriitorilor români contemporani» a dobândit prin  prezența de mare prestigiu a poetului Nichita Stănescu o nouă dimensiune, circumscriindu-se unei sfere elevate de manifestări culturale. Prezența în sală a unui numeros public tânăr, căruia creația lui Nichita Stănescu i se adresează cu precădere, atestă largul interes stârnit de această sărbătoare artistică. Am solicitat în final poetului opinia asupra organizării, în ținutul de tradiție culturală a Neamțului, a unor atari manifestări, menite să pună în contact pe cei mai reprezentativi scriitori români cu un public cât mai larg. Iată ce ne-a declarat: 

«Ideea atât de originală și de eficace a unei antologii de poezie contemporană vorbite și interpretate, a luat naștere în inima Moldovei, la Piatra-Neamț. O salut ca pe o inițiativă de o fundamentală valoare».(Ceahlăul, duminică, 7 mai 1972)

Nichita Stănescu la Grințieș

„După această adevărată sărbătoare din sala Teatrului Tineretului, poetul Nichita Stănescu a participat, duminică, la o întâlnire cu cititorii de poezie din comuna Grințieș, întâlnirea înscriindu-se în același context efervescent al pregătirilor pentru deschiderea Conferinței Naționale a scriitorilor. În fața unei săli arhipline, deosebit de receptive, depre creația de o rară frumusețe spirituală a lui Nichita Stănescu au vorbit poetul Paul Tutungiu și cercetătorul literar Valentin Ciucă.

Un moment de mare emoție l-a constituit, în continuare, prezentarea, în lectura autorului, a câtorva din cele mai recente creații, precum și dialogul purtat cu publicul. La închiderea manifestărilor, poetul Nichita Stănescu a fost numit președinte de onoare al «Antologiei scriitorilor români contemporani», învestitură pe care – după ce a fost oferită de colegiul acestei inedite manifestări – poetul a acceptat-o cu plăcere deosebită”. (Ceahlăul, marți, 9 mai 1972)

nichita 02

Ce bine că ești

E o întâmplare a ființei mele
si atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâșnești într-o îmbrățișare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niște dălți ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă și în nesfârșire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt și mult mai curând.

Ce bine că ești, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că ești, a-ntâmplării că sunt.