„Lada cu zestre” – Un festival cu o participare numeroasă, valoroasă și entuziastă

Festivalul de Artă Populară „Lada cu zestre”, ediţia a XIII-a, a debutat astăzi, 25 mai, în Parcul Tineretului din Piatra-Neamţ. În acest an, cei peste 80 de participanţi expun piese reprezentative pentru domeniile artei populare: port popular, textile de interior, ceramică, împletituri din diverse materiale, ouă încondeiate, măşti, podoabe, icoane pe sticlă şi lemn, jucării din lemn, obiecte din os sau instrumente muzicale.

Anica Fichioș

Anica Fichioș, din Oituz-Bacău, propusă pentru dobândirea titlului de „Tezaur uman viu”, participă pentru al cincilea an consecutiv la Festivalul „Lada cu zestre”. Are 70 de ani și țese de la vârsta de 6 ani. Este specializată în cusutul iilor și covoarelor, pe care le colorează cu o compoziţie proprie din uleiuri şi plante.

„Vin cu mare bucurie la Festivalul „Lada cu zestre”. La prima participare am fost recompensată cu Premiul „Neculai Popa”. M-am bucurat foarte mult pentru că, pe lângă niște bănuți, mi s-au oferit atunci și niște cărți foarte interesante. Cred că Neculai Popa este un al doilea Ion Creangă. Am numai impresii bune despre târg și despre organizare. Oamenii de aici ne-au primit întotdeauna cu drag”.

Maxim Alexeev

Printre meșterii populari prezenți la Piatra-Neamț se numără și tâmplarul Maxim Alexeev. Originar din Molovata Nouă-Dubăsari, Republica Moldova, acesta confecționează jucării educative din lemn pentru copii: „Am mai fost la „Lada cu zestre” și anul trecut. Este un oraș frumos, un târg frumos, am avut și un pic de vânzare, e bine. Confecționez jucării din lemn de cinci ani când am început să le fac pentru copiii mei. Acesta este al șaselea târg la care particip în 2018 și am numai cuvinte de laudă la adresa organizatorilor”.

Andreea Ioniță

Andreea Ioniță (24 de ani), Dumbrăveni-Suceava: „Îl însoțesc pe tatăl meu. Este vorba despre preotul Vasile Ioniță de la Parohia Dumbrăveni, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Totul a început în urmă cu 9 ani când tatăl meu a luat contact cu Asociația Meșterilor Populari din Moldova și am participat la un târg la Iași. În același an am venit și la Piatra-Neamț. Suntem foarte încântați de ce se întâmplă în orașul dvs. Tatăl meu sculptează troițe dar lucrează și obiecte mai mici”.

Premiul pentru creaţie în arta populară, Premiul pentru promovarea artei populare, acordate de Consiliul Judeţean Neamţ, şi Premiul „Neculai Popa”, iniţiat de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ în memoria renumitului creator popular de la Târpeşti, sunt distincțiile care se vor acorda la finalul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului.

Violeta MOȘU