Întâlniri de neuitat – În dialog cu editorul, criticul literar și bibliograful Mircea Coloșenco

Cristian Livescu și Mircea Coloșenco

„Sunt sclav al peniței și al cernelii” – Honore de Balzac.

Mircea Coloșenco s-a numărat printre scriitorii care au participat, la începutul acestei luni, la activitățile prilejuite de a doua ediţie a Premiului Naţional pentru proză „Ion Creangă”, Opera Omnia.

– Cum e truda la o carte?

– Cartea nu este o trudă, este o fericire. Numai talentații trebuie să scrie cărți, cei cu har. Asta înseamnă carte.

– La ce lucrați acum?

– Vreau să termin ediția critică Nicolae Labiș și am împărțit-o pe volume. Primul volum este alcătuit din antume, tot ce a publicat el, fie în volume, fie în presă. Este vorba de câteva sute de poezii. Cealaltă parte a ediției este formată din postume și are peste 400 de titluri de poezii, cu variante, cu versiuni. De exemplu, la poezia „ Moartea căprioarei” am găsit 8 versiuni, 8 variante și așa mai departe la celelalte scrieri. Are poezii lungi și de 600, 800 de versuri. Dar nu numai poezia primează la Nicolae Labiș, ci și proza și culegerile lui de folclor. Are și câteva încercări dramatice. Mai mult, are publicistică. Publicistica lui este foarte importantă, pentru că a luat atitudine împotriva lucrărilor proletcultiste dar și el a fost furnizor de lucrări proletcultiste și a murit omorât.

Ce părere aveți, amintirile unui scriitor ar trebui să devină un roman sau o carte de memorii?

– Nu toți scriitorii au momente faste. Nu au ceva de povestit din viețile pe care le-au parcurs. Noi nu suntem legați de o singură viață, ci de mai multe vieți, respectiv viața copilăriei, viața adolescenței, viața tinereții. Nu toți scriitorii sunt așa de importanți, ca să fie eroii propriilor lor opere. Mai mult, din vanitate, se publică fie jurnale intime, fie amintiri și, pentru că e vorba de invidie, invidia autorului, de fiecare dată, se vrea el pe primul lor.

– Este fiecare zi din viața dvs. o întâmplare extraordinară, așa cum spunea Marin Sorescu?

– La cei 80 de ani, pe care-i voi împlini la 3 iunie, mă consider un fericit al sorții pentru că, de fiecare dată, în fiecare zi, eu îmi caut o țintă care să fie realizată.

– În ce împrejurări și când v-ați dat seama de sensul în care urma să se orienteze viața dvs.?

– La mulți ani după terminarea Facultății de Filologie din Iași. Nu am căutat decât să mă documentez, să mă perfecționez. Am făcut gazetărie, profesorat și, după vreo treizeci și ceva de ani, am început să public din Ion Barbu, din Bacovia, din Macedonski, din Rebreanu, din Nichita Stănescu. Sunt mulți ani în care am frecventat arhivele, Biblioteca Academiei și alte surse.

– Cum considerați instituirea Premiului Național de proză „Ion Creangă”?

– Premiul este foarte bine făcut, numai că, începând cu ediția viitoare, ar trebui ca fiecare simpozion să aibă o tematică. Anul trecut toți au vorbit despre toate, anul acesta toți au vorbit despre toate, nu pe o anume temă.

A consemnat Violeta MOȘU

Foto: Facebook Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț