Primul căpitan al Ceahlăului: Ionel Mîță

Motto: „De la Ceahlăul am lipsit doar în timpul facultății, în perioada stagiului militar şi încă în vreo… două duminici când cei de la Târgu Neamț îmi puneau birja la dispoziție să joc la ei, pentru popularizarea fotbalului, alături de localnici”. (Ionel Mîță)

„Eram o familie, un monobloc sufletesc fără nicio fisură”. Cuvintele aparțin avocatului Ionel Mîță, primul căpitan al nonagenarei echipe de fotbal Ceahlăul şi au fost împărtăşite în anii ‘70 lui Nicolae Marcu, autorul „Ştafetei căpitanilor”. Ionel Mâță s-a născut pe 12 februarie 1905 şi a decedat pe 12 iulie 1983, la vârsta de 78 de ani. Considerat cel mai bun jucător din Moldova, a introdus pentru prima dată în România tactica schimbului de locuri, însă numai în tripletă, extremele păstrându-şi locurile tot timpul jocului. Ziaristul George Păunescu a făcut într-o cronică a vremii următoarea relatare despre Ionel Mâță: „Din Ceahlăul a făcut o echipă cu joc electrizant, ce surprindea întotdeauna, mai ales în deplasare, echipele cu care juca, auzindu-şi adversarii sufocați în propria poartă: ce-i cu fluturaşi ăştia, nu-i mai scoatem din terenul nostru?”.

Antologicul gol marcat de la 50 de metri

Ionel Mîță a fost autorul unui gol antologic marcat de la 50 de metri, în deplasare, la Borsec. „Era prin ‘32. Jucam un meci la Borsec. Conduceam, țin minte, cu 4-0. Spre sfârşitul primei reprize, îmi dau seama că portarul lor – probabil demoralizat de scor – repunea mingea în joc într-un mod foarte neglijent: după degajare fără să-i mai pese unde va ateriza balonul, întorcea imediat spatele şi se îndrepta, resemnat, spre poartă. Deodată m-a fulgerat un gând. Ce-ar fi să-mi încerc norocul cu un retur, cu boltă?! Să văd ce-o să iasă. Reintrăm. Căutam să mă plasez mereu în întâmpinarea balonului. O degajare, două… Nici a treia nu mi-a venit prea bine. Ezit. Îl deschid, pe dreapta, pe Titi Grigoriu. La următoarea, eram chiar pe centru, mingea mă căuta, de astă dată. Când se găsea încă în aer – fie ce-o fi! O las să cadă odată, stopez şi trag… Mingea! Mingea!… îi strigau ai lui disperați. Şi în timp ce el se răsucea, băşica intrase deja în poartă scuturând uşor plasa… Martoră mi-e întreaga echipă”. (Nicolae Marcu, „Ştafeta căpitanilor”, 1993

Prieten la cataramă cu magistratul Titi Grigoriu

„Avocatul Ionel Mâță, primul căpitan al Ceahlăului a fost cel mai bun prieten al meu, începând din şcoala primară. Am jucat împreună din clasa a doua de liceu. Apoi, ne-am despărțit însă nu pentru prea mult timp, întrucât eu am plecat la facultate la Iaşi şi el la Bucureşti. În capitală, Ionel Mâță a jucat la Clubul Atletic Bucureşti şi la clubul Alfa”, spunea într-un interviu, ultimul supraviețuitor al echipei Ceahlăul, Constantin Grigoriu, decedat la vârsta de 101 ani. Potrivit lui Ionel Mîță, judecătorul deținea cele mai „faine” ghete de fotbal. Erau din piele cromată, şi le primise de la Braşov, de la un bătrân care ținea mult la el. Prietenia la cataramă dintre Mîță şi Grigoriu reiese şi din scrisoarea datată 27 august 1930, Bucureşti.

„Dragă Titi,

 Iată-mă ajuns şi în Bucureşti! Ferească Dumnezeu de aşa călătorie! O înghesuială nemaipomenită la care se mai adaugă şi o căldură sufocantă – în picioare – obosit… Odată ajuns m-am pus pe un somn, nu de scurtă durată… Ce crezi că am găsit în Bucureşti? Nimic nou. Câtă deosebire de Piatra şi cât de rău îmi pare că n-am mai putut sta cel puțin o săptămână acasă. Scrie-mi ce noutăți mai sunt, ce-ați mai făcut cu sportul. Sănătate şi complimente la toți cunoscuții. Cu dragoste, te pupă, Ionel”.

Îndrăgit şi stimat de toți

În 1943, când s-a constituit în premieră Districtul Sportiv Neamt, Ionel Mîță, supranumit „selecționerul Pietricicăi”, a fost cooptat să conducă secțiile de fotbal şi handbal, iar după ce a renunțat la activitatea competițională a ocupat funcțiile de vicepreşedinte al comisiei județene de fotbal şi preşedinte al comisiei județene de arbitri. Printre realizările sale de marcă se numără şi amenajarea terenului şi tribunei de beton de la Borzoghean. La despărțirea de Ionel Mîță, prietenii dragi au redactat următoarele rânduri:

„E foarte greu să-ți înfrângi durerea, pentru a-ți exprima starea sufletească pe care o simți în aceste momente de despărțire pentru totdeauna de acela care a fost Ionel Mîță, care prin tot ceea ce a făcut el, a fost îndrăgit şi stimat de toți cei care l-au cunoscut. Încetarea lui din viață a produs o deosebită întristare tuturor acelora cu care s-a cunoscut în relațiile de prietenie, de serviciu, de sport, deoarece prin modul lui de comportare reuşise să-i apropie sufleteşte. În activitatea sa profesională ca avocat în Colegiul Baroului Județean Neamț şi în continuare ca juristconsult la Trustul de Alimentație Publică Piatra Neamț, s-a remarcat prin competenta sa pregătire, corectitudine şi conştiinciozitate în îndeplinirea sarcinilor pentru apărarea drepturilor acelora care-i acordaseră totala încredere şi a instituției pe care o reprezenta. Ionel Mîță a avut şi o frumoasă, nobilă pasiune – fotbalul pe care l-a practicat şi apoi l-a îndrumat, condus. Încă din clasa a doua de liceu când a participat ca membru activ la fondarea AS Ceahlăul 1919, a dovedit un talent deosebit în practicarea fotbalului, disciplină pe care a continuat-o şi în timpul studenției la echipe valoroase din Bucureşti. A fost primul căpitan al echipei, iar după retragerea din activitatea sportivă a fost ales în conducerea acesteia”.

„A muncit fără a pretinde nimic”

„Cu o stăruință de neclintit a contribuit la obținerea terenului Borzoghean pentru fotbal, în mod oficial, de la conducerea primăriei din acele vremuri, muncind apoi la amenajarea acestui teren care mai apoi i s-a dat denumirea de Ceahlăul şi pe care astăzi s-a construit frumosul şi impozantul stadion. A contribuit împreună cu bunul său prieten Petrică Bălănescu la construirea tribunei de beton unde astăzi este tribuna oficială, cu sprijinul conducerii prefecturii din acel timp. Toate aceste calități profesionale, sportive, oglindesc pe omul care a înțeles să fie folositor societății în care a trăit, colectivității în care s-a integrat cu totul, deoarece i-a fost drag să muncească fără a pretinde nimic. Viața de familie a lui Ionel Mîță a fost exemplară. Conviețuirea cu soția sa, Elena, a fost plină de înțelegere şi sprijin reciproc. Anii îndelungați de căsnicie au cimentat dragostea şi prietenia lor. Satisfacția în viața sa, s-a realizat şi prin fiul său Radu, pe care l-a iubit şi l-a îndrumat în viață. Bunul şi iubitul nostru prieten – Mițu – ne-a părăsit. Îl plângem cu toții şi ne vom aminti mereu privirea lui caldă, prietenoasă. Nu-i vom putea uita blândețea sa în glas, firea lui de a nu supăra prin vorbe şi prin gesturi. Piatra Neamț, 15 iulie 1983”.

Violeta MOȘU

 „Ceahlăul egalează prin Mîță, care execută o lovitură liberă de toată frumusețea: mingea se loveşte de bara de sus şi apoi intră în poartă, fără ca portarul advers să poată interveni”. (Ceahlăul – Macabi Buhuşi 3-3, 1934)

„Cel mai bun jucător din 22 a fost Mîță, căruia i se datorează în mare parte victoria ca antrenor şi căpitan”. (Ceahlăul – Steaua Bistriței 4-2, 1934)