Arcadie Răileanu, îndrăgostit perpetuu de natură

  • Lucian Strochi: „În mod cert ne aflăm în fața unui maestru al picturii și i-aș propune să scoată un album numai cu acuarele”.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț vă așteaptă să-i treceți pragul pentru a admira expoziția de acuarelă a pictorului basarabean Arcadie Răileanu. Lucrările se află expuse pe simezele Sălii Cupola. Sub genericul „Te uită cum ninge decembre…“, expoziția reunește 28 de acuarele și două lucrări de xilogravură.

Arcadie Răileanu a spus că este o expozitie la care a lucrat mai intens în ultima lună, dar sunt și lucrări executate vara trecută, „când am fost într-o tabără de creație în județul Vâlcea. Am venit și cu noutăți în sensul că, pentru prima oară, am făcut peisaje de iarnă. Eu, de obicei, sunt omul toamnei, îmi plac culorile toamnei. Spre bătrânețe, am prins curaj și începe să-mi placă și iarna, adică îmi place să folosesc culori mai puține, mai mult alb, negru dar și monocromia are frumusețea ei. Am combinat toamna, vara și iarna, de fapt, într-o singură expoziție”.

„Decembrie e luna poveștilor. De obicei, când pictezi agresezi albul, îl cucerești, acum te lași cucerit de alb. E o provocare extrem de interesantă și cred că Arcadie Răileanu a avut în vedere acest lucru. Un alt fapt care mi se pare interesant, în expoziție de față, sunt tablourile în care figurativul a dispărut și altele în care realismul e necruțător. În mod cert ne aflăm în fața unui maestru al picturii și i-aș propune să scoată un album numai cu acuarele”, a declarat criticul de artă Lucian Strochi.

Violeta MOȘU