Doi ani fără marele handbalist Duțu Samson

Coasă-Dincă-Samson-Gruia

Galeria: „Apărarea e beton/ Că joacă frațiii Samson”.

Pe marele handbalist Dumitru „Duțu” Samson, l-am cunoscut antrenor. Nu l-am prins jucând pe terenul de zgură de la Sala Ceahlăul ori la baza Relonul. Dar știu atât de multe povești despre acest buhușean celebru, încât e ca și cum l-aș fi văzut evoluând campionate întregi. Căpitanul Duțu Samson a scris istorie pentru Relonul Săvinești, el însuși fiind un pivot legendar, mai tot timpul golgeter. Alături de Mihai Samson, a alcătuit unul dintre cele mai valoroase și în același timp respectate cupluri de frați din handbalul intern. Personal, în afară de un alt mucalit sadea – romașcanul Dan Moisii -, nu am mai cunoscut un om mai nostim și plin de viață ca Duțu Samson. Îmi povestea uneori că-l mai sunau oamenii și-i spuneau: „Nea Duțule, iar ai apărut în ziar!”. Iar el le răspundea degajat: „Băi, eu am apărut în cărți, d-apăi în ziare!”.

20141019_161654 (2)Îi plăcea poezia și, de multe ori, recita stihuri încântătoare. Pe jucătorii nou-veniți la echipă îi punea să rostească versuri. Aceasta era ”botezul” impus de ”vrăjitorul cu mingea mică” de la semicercul de 6 metri. N-a jucat în prima divizie în premieră cu Relonul, ci cu Dinamo Bacău (1969-1971). A ajuns la gruparea săvineșteană în 1971 și s-a retras din activitatea competițională în 1984, la vârsta de 35 de ani. Sufletul lui a urcat la cer puțin înainte de Crăciunul din 2015. A fost înmormântat în cimitirul din Buhuși, în prezența fratelului, a fiului și a soției sale și a tuturor celor care l-au îndrăgit pentru voioșia, bunătatea și sinceritatea sa. A trăit pe acest pământ doar 66 de ani.

 În vara lui ’71…

«… spectatorii sunt martori la reîntregirea familiei Samson. Mihai îl aduce ”lângă nenea” pe frățiorul mai mic, Dumitru, cel ce avea să ajungă, curând, Duțu cel viteaz, una dintre figurile emblematice ale handbalului de la poalele Ceahlăului. Calificat în meseria de pivot, cu grad ridicat de răspundere și periculozitate, postat mereu – ”cu condiția să fii cuminte” – între santinelele ce păzesc, cu degetul pe trăgaci, reduta adversă, lui Duțu nu i-a fost nicicând teamă să amorseze mina antipersoană chiar între ”pitbulli”, de pe semicerc, ademenindu-i și țâșnind apoi prin încercuire într-un ”atac sinucigaș”, chiar dacă de multe ori trebuia să lase zălog câte o ”dungă” din tricou sau urzeala șortului. Constituția de bondoc i-a fost un atu, pentru că aluneca din brațele gardienilor precum crăpceanul din mâinile pescarului băftos, dar novice. Odată scăpat din încercuire, îi era suficient să agațe mingea doar cu o falangă, pentru ca, în secunda imediat următoare, portarul să aibă treabă sub plasă. Ca să fi realizat consecințele misiunilor acestui ”spaima portarilor”, nu trebuia neapărat să-l vezi la lucru, în poziția aceea incomodă, cu spatele la poarta adversă. Era suficient să-i privești coatele, coapsele și coastele. Cred că și astăzi, el mai poartă la vedere semnele actelor de bravură săvârșite în lupta pentru străpungerea ”porții vrăjmașe”. Vârful de lance Duțu, mulți ani goleadorul și căpitanul echipei, a fost unul dintre produsele ”de firmă”, competitive, ale Săvineștiului». (Nicolae Marcu – „Ce frumos ar fi fost!… Handbalul nemțean, școala de băieți”)

Colegii de echipă…

relonul 1975… nu i-au apreciat doar calitățile handbalistice indubitabile, ci și sufletul nobil și iubitor. «Un jucător care lupta până la ultima picătură de energie… Iar ca om, pot spune că în inima lui încăpeau toți colegii. Chiar și… adversarii», a povestit fostul său coechipier, Eduard Tureschi. Regretatul profesor de handbal Constantin Radu Rusu, de la LPS Piatra-Neamț, jurnalist sportiv renumit, a jucat și, mai apoi, după revoluție, chiar a antrenat împreună cu Duțu Samson: «Am avut norocul să joc lângă unul dintre cei mai valoroși pivoți din handbalul masculin românesc. Duțu Samson a jucat atunci când România era Campioană Mondială. Era un pivot cu o dibăcie deosebită, rapid, cu o tehnică de finalizare ieșită din comun. Pe vremea când Relonul Săvinești promova, în premieră, pe prima scenă valorică a handbalului masculin românesc, Duțu Samson era căpitanul de necontestat al echipei. Toate atacurile purtate de echipa noastră îl aveau la finalizare pe valorosul Duțu Samson. Eu, personal, nu-mi amintesc să fi ratat de pe semicerc. Faptul că avea o tehnică de maestru a determinat ca toți antrenorii cu care a lucrat să-l desemneze pe postul de conducător de joc, situație în care pivot era fratele său, Mihai Samson. Mihai și Duțu Samson au făcut un cuplu de pivoți unic în handbalul românesc. Au fost dese momentele când echipa Relonul Săvinești se confunda cu Frații Samson. La momentul promovării, în premieră, în Divizia A, a sosit la echipa noastră celebrul Gheorghe Gruia, secondat de Doru Coasă și Bebe Dincă. Gruia avea atunci gradul de maior, dar, de la primul antrenament, Duțu i-a spus celebrului jucător: ”Guriță, chiar dacă ești maior, eu sunt căpitan la echipă, deci sunt șeful tău”. Gruia a zâmbit și a apreciat spusele căpitanului. Cea mai mare calitate a căpitanului Duțu Samson a fost, însă, cea de lider de neconstestat al echipei. A știut mereu să țină jucătorii uniți în jurul lui. Mai mereu, ducea echipa la o bere, acolo unde se legau strâns relațiile dintre jucătorii echipei. A fost un om vesel, reușind să aducă o tentă de veselie, chiar și în cele mai triste momente din viața echipei».

Una dintre cele mai haioase întâmplări…

«… a avut loc atunci când șeful handbalului pietrean masculin era Francisc Poszoni, inginerul care conducea vestita secție Relon IV, de la Săvinești. După fiecare meci, aveam o ședință serioasă, în care se analiza meciul respectiv, se puneau note jucătorilor, se propuneau primele de joc și se stabileau obiectivele următoare. Relonul pierduse meciul respectiv, iar Duțu Samson primise nota 4. Mai mult, șeful a decis ca Duțu să nu primească nici indemnizația de efort pe luna respectivă. Duțu nu a comentat atunci, însă, la următorul meci, nu era dispus să mai joace. Antrenorul de atunci, Otto Heel, l-a întrebat care-i cauza, iar Duțu i-a răspuns: ”Nu pot juca domnule, eu sunt corigent la handbal! Nu mi-ați pus nota 4?”. Duțu a intrat, totuși, la meci, a jucat excelent și echipa noastră a câștigat. A doua zi, era prezent la ușa inginerului Poszoni. Șeful l-a întrebat imediat ce s-a întâmplat. Cu o figura tristă, Duțu i-a răspuns: ”Păi sunt necăjit, că am vrut ieri să ies cu copilul în oraș, însă băiatul nu are bocăncei. Mi-ați tăiat indemnizația, așa că nu am mai reușit să-i cumpăr”. Șeful a zâmbit larg, l-a chemat pe casier și i-a ordonat să-i dea banii de indemnizație lui Duțu. A fost autorul a mii de întâmplări haioase din viața echipei noastre».

 „Relonul a rămas prima mea iubire”

”Relonul a rămas prima mea iubire”, spunea, adesea, pivotul de legendă al handbalului nemțean. Drept dovadă, în 1992, când a fost chemat să pună umărul la salvarea echipei sale de suflet de la retrogradare, n-a stat nicio clipă pe gânduri, chiar dacă antrena în același timp și echipa feminină Cetatea Târgu Neamț. „Programul din etapa de duminică mă avantajează”, afirma Duțu Samson.

«Cetatea joacă acasă, cu Precizia Vaslui, iar Relonul, tot acasă, cu Steaua București. Devansând meciul de la Târgu Neamț, cu o oră, voi avea timp să ajung și la Piatra. Acolo voi sta doar o repriză.

– Să înțelegem că veți fi, o periodă de timp, la ambele echipe?

– Așa mi-i dorința, pentru că, sincer să fiu, am o stimă deosebită pentru domnul primar Serafim Lungu, de la Târgu Neamț, și nu vreau să las echipa pe care o îndrăgește atât de mult. Pe cât îmi va sta în puteri, o voi ajuta în continuare. Nu-i pot lăsa, însă, nici pe săvineșteni. Relonul este echipa la care am jucat aproape 14 ani și, dacă acum are nevoie de mine, nu pot refuza. Pentru că, este clar, dacă această echipă va retrograde acum, greu va mai reveni pe prima scenă handbalistică a țării.

– Ne dati speranțe în „salvarea” Relonului?

– Altfel nici nu preluam echipa. Lotul e ”subțire”, băieții nu au mai primit indemnizația de efort din luna decembrie, mai sunt ceva probleme cu locuințele. Cred că vom găsi înțelegere și le vom rezolva pe toate. Am încredere în jucători și, constituind cu adevărat o echipă, ne vom salva. Ar fi o mare satisfacție pentru mine, pentru toți cei care ne sunt aproape. Relonul a rămas prima mea dragoste». (Dumitru Croitoru, Ceahlăul, joi, 19 martie 1992).

Relonul revenise pe prima scenă handbalistică la sfârșitul sezonului 1990-1991, iar în campionatul următor, 1991-1992, ocupa locul al 9-lea, după încheierea turului.

Cu Dumitru Samson la timonă…

… secondat de Constantin Radu Rusu și Stelian Bursuc, în calitate de antrenori-jucători, primul meci al Relonului a fost cu Steaua București, multipla campioană, pregătită, pe atunci, de fostul mare internațional Ștefan Birtalan. Săvineștenii veneau după două înfrângeri suferite la Minaur Baia Mare, la 13 goluri, și la Arad, la 6 goluri. Și ce credeți că s-a întâmplat? Rusu, frații Bursuc și compania, conduși imperial de pe margine de ”noul” tehnician, îngenunchează formația militară, pentru prima dată în istoria clubului nemțean. Partida a avut loc pe 22 martie 1992, în sala Ceahlăul, și a fost urmărită de un număr record de spectatori. «Cei care au reușit să pătrundă în sală au trăit marea bucurie a victoriei, săvineștenii învingând clar pe steliști cu 15-12 (8-7). Este un excelent debut al lui Dumitru Samson, care a preluat conducerea tehnică a echipei. Gazdele i-au surprins pe adversari printr-o apărare avansată, care i-a incomodat vizibil, anihilându-le forța de penetrație. În poartă, Costică Rusu a făcut ”minuni”, apărând două aruncări de la 7 metri și parând alte 2-3 mingi-gol. În atac, reloniștii au jucat atent, bine coordonați de Stelian Bursuc, au reușit să înscrie din faze foarte frumoase. Momentul psihologic al meciului a fost perioada minutelor 45-55, în care, la scorul de 13-12 pentru gazde, s-a ratat mult de ambele părți. Era clar că cine va înscrie acum va înclina balanța victoriei de partea sa. Noi ratăm două aruncări de la 7 m, Rusu apără două mingi. Tensiune mare, spulberată de golul lui Iurea. Este 14 la 12 pentru săvineșteni. Rusu mai parează o aruncare, apoi apără un 7 m, iar Cristi Bursuc, cu o forță uluitoare, înscrie ultimul gol al partidei.

Marcatori: Cristinel Bursuc 7, Mucenica 2, Iurea 3, Stelian Bursuc 1, Căescu 1, Pitaru 1, pentru Relonul; Dobrescu 4, Dedu 3, Petre 2, Cicu 2, Ștefan 1, Beșta 1, pentru Steaua». (D. Croitoru, Ceahlăul, marți, 24 martie 1992)

Pe lângă Relonul Săvinești și Cetatea Târgu Neamț, Dumitru Samson a mai antrenat echipele TCMRIC Piatra Neamț, Textila Buhuși, Fibrex Săvinești, ca secund, alături de prof. Dan Valentin, LPS Piatra Neamț, echipa masculină și cea de junioare trei împreună cu prof. Loredana Bulache, grupă cu care a cucerit medalia de bronz, în 2006, la turneul final de la Caracal.

Violeta MOȘU