Interludii teatrale cu Nora Covali

Jocul actorului nu e deloc o joacă. Exigentă față de sine, Nora Covali este o actriță cu personalitate. Sunt 17 ani de când urcă pe scena Teatrului Tineretului și nu-i pare rău nici măcar o secundă că a ales actoria.

– Cum ar trebui să învățăm să prețuim arta teatrală?

– Sunt oameni care au sau n-au deschidere pentru teatru. Copiii au deja opțiunea și dorința de a face cursuri de actorie. Consider că trebuie să-i „ademenim” pe copii, tineri înspre teatru, trebuie să-i câștigăm și să-i ținem de partea noastră până la adânci bătrâneți.

– Cum s-a produs intrarea, „zidirea” teatrului în sufletul dvs.?

– Eu m-am născut în teatru. Pentru mine n-a fost vorba despre o „zidire”, m-am născut aici, am crescut aici. Tata a vrut să nu fac teatru. Eu l-am contrazis, am făcut teatru și nu-mi pare rău nici măcar o secundă.

– Frumosul bate urâtul în arta scenică?

– Frumosul și cu urâtul coexistă peste tot. La fel ca binele și răul ori lumina și întunericul.

– Un mare actor spunea că lucrul cel mai frumos la un rol este neliniștea, frământarea spirituală. Sunteți de acord?

– Sunt de acord, pentru că din frământări se nasc ideile și căutarea unui răspuns.

– Disciplina în teatru cât de mult contează?

– Din punctul meu de vedere, contează extraordinar de mult.

– Talentul pe ce loc l-ați așeza într-o activitate creatoare?

– Cred că la început contează visul, dorința, munca. Ele nu sunt lucruri diferite, ele reprezintă pornirea și apoi urmează talentul. Fiecare are scara lui de valori. Sunt convinsă că munca bate talentul.

– Cât de importantă este această înnoire profundă a artei teatrale românești din ultimele decenii?

– Nu sunt la curent cu ceea ce se întâmplă peste tot. Trăiesc în globulețul meu, ceea ce nu este chiar în regulă. Aș prefera să nu comentez.

– Ce este teatrul pentru dvs.? Unii spun împlinire, rațiunea de a exista? Este așa?

– Este un mod de viață. Nu știu dacă-i rațiunea de a exista. A existat viață și înainte de teatru și va exista viață și după teatru. Dar nu mă văd făcând altceva.

– V-ar fi plăcut să plecați într-un teatru mai mare?

– A fost o perioadă, imediat după studenție, când aș fi vrut să rămân în București. M-am întors acasă, pentru că am dorit să fiu lângă părinții mei și bine am făcut deoarece tata (n.a. Eduard Covali – teatrolog, regizor de teatru, scriitor) a mai trăit doi ani după aceea. Sunt 17 ani de când urc pe scena Teatrului Tineretului. Tatăl meu a apucat să mă vadă în câteva spectacole și era foarte mândru.

– Ce calități ați fi vrut să mai dobândiți de la părinți?  

– De la tata aș fi luat mai multă deșteptăciune, mai multă dorință de informare și plăcere pentru studiu. De la mama aș mai fi avut „nevoie” de mai multă discreție, înțelepciune și eleganță. Am moștenit de la tata, în principal, râsul și pofta de râs. De la mama, ea fiind profesoară de limba română, am preluat un soi de comportament didactic, dar nu cred că aș fi ajuns o bună profesoară dacă o urmam în carieră. (Violeta MOȘU; Foto: Teatrul Tineretului)