Zilele Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”, la final

O nouă ediție a Zilelor Bibiotecii „G.T. Kirileanu” Neamț s-a încheiat vineri, 17 noiembrie, odată cu lansarea cărții „Ancadierul“ și integrala (9 volume), a prof. dr. Lucian Strochi, lansare care a fost urmată de o sesiune de autografe. Pentru acest volum, Lucian Strochi a fost premiat (cartea anului pentru Reprezentanța Neamț) de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România. Cu același prilej s-au mai prezentat și volumele: „Un Stâlp de lumină al Ardealului: Ava Mihail Goia”, de Lucian Strochi și „Mănăstirea Neamț. Vatră de spiritualitate și cultură românească vol. 1 (1945-1989), vol. 2 (1989-2017)” și „ Obiecte liturgice și odoare bisericești la Mănăstirea Neamț”, de arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț.

Prof. dr. Lucian Strochi: „Țin să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea cărții „Ancadierul”. Este o mare bucurie pentru mine că ați venit în număr mare pentru a lua parte la acest eveniment literar”.

Arhimandritul Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț: „Cartea „Mănăstirea Neamț. Vatră de spiritualitate și cultură românească vol. 1 (1945-1989), vol. 2 (1989-2017) ” este făcută după documente cercetate în Arhivele Naționale ale Statului, la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în arhiva Mănăstirii Neamț și în arhiva Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Mă bucur că am putut să găsesc tot ce știam că s-a petrecut la Mănăstirea Neamț. Vă doresc ani mulți cu bucurie!”.

Prof. Mihaela Mereuță, directorul-manager al Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț: „Încheiem o săptămână frumoasă, o săptămână plină de evenimente culturale, educative și recreative și vă mulțumim pentru că ne-ați onorat cu prezența dvs.”.

Violeta MOȘU