D-ale Festivalului de Teatru de la Piatra-Neamț; Andrei Merchea-Zapotoțki:„Sunt câteva setup-uri pe care mi le impun mental după finalul oricărui proiect”

Cum vin și trec zilele, tot așa trec și rolurile. Se spune că doar memoria și sufletul spectatorilor pot învinge efemeritatea unui rol. Actorul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea-Zapotoțki, trăiește prin, cu, pentru teatru. Născut la Suceava, la 12 ianuarie 1988, el a întregit trupa pietreană în urmă cu un an și jumătate.

– Vă gândiți în fiecare zi la teatru?

De obicei da, pentru că, fără modul acesta de gândire, n-ai putea să progresezi, să crești, să te dezvolți. Dacă nu ești cu mintea acolo, sunt anumite lucruri care nu lucrează în subconștient și nu poți merge mai departe. Tot timpul e un soi de malaxor care este în permanentă funcțiune. Sunt niște lucruri care se așează, se topesc, le reanalizezi, le refaci…

– Cum învingeți efemeritatea artei pe care o faceți?

Reactualizând, de la o zi la alta. Întotdeauna perfectul de ieri e mai puțin perfectul de azi și perfectibilul de mâine. Sunt câteva setup-uri pe care mi le impun mental după finalul oricărui proiect. Oricât de bine ar fi ieșit, încerc să dau delete și s-o iau de la zero, să nu merg pe zona de confort: „Lasă că a fost bine, de acum lucrurile o să iasă țaca-paca”. Cred că acest lucru, de a lua altă etapă de la zero, nu de a lua tot progresul tău de la zero, te menține în permanență proaspăt și îți ține porii deschiși spre lucruri noi, care să te actualizeze.

Ce reprezentați dvs. pentru teatru?

Sunt un ucenic care vrea să învețe, să transmită un mesaj și niște repere spirituale publicului. E vorba despre un transfer permanent de energie și cred că la asta trebuie să lucrăm noi toată viață.

Violeta MOȘU