O promoție de elită

Revedere de 60 de ani la Liceul Petru Rareș

Promoția 1955 a fost una de elită. S-a distins prin muncă, ambiție, dragoste de învățătură. Liceul pe atunci însemna clasele a 8-a, a 9-a și a 10-a, iar sistemul de notare era de la 1 – 5. 102 absolvenți, toți băieți, s-au format pentru viață sub bagheta unor profesori străluciți care i-au îndrumat și ca diriginți: Aurel Rotundu (istorie), Constantin Borș (matematică), Valerian Ceaușu (chimie), Georgeta Pralea-Buzilă (limba romînă). Au răspuns „Prezent!” : Constantin Ciurcanu, Neculai Hîrlea, Radu Mîță, Neculai Turineli și Mihai Ciolpan, de la a 10-a A, Dumitru Croitoru, Grigore Filimon, Octavian Macovei, Doru Negoiță, de la a 10-a B, Dan Borș, Martin Leibovici, Florin Mîndru și Neculai Vasiliu, de la a 10-a C.

„Ați terminat liceul înaintea mea

În vîrstă de 89 de ani, profesorul de istorie Dumitru Bostan a fost invitatul de onoare al evenimentului. „Dumneavoastră ați terminat liceul înaintea mea. Eu l-am terminat în 1988, cînd am ieșit la pensie. Predau din 1952 și ați fost prima mea promoție. Pentru că mă aflu în concediu nelimitat, citesc foarte mult. De cîteva luni lecturez despre renaștere și umanism și mă condamn că nu am spus unele lucruri, deosebit de importante, elevilor mei. Mai citesc despre cultura greacă din care s-au înfruptat Imperiul Roman și toate imperiile care au fost în Europa, în Asia și în Africa. Vreau să amintesc aici și despre un profesor foarte drag, Aurel Rotundu, pe care dumneavoastră l-ați avut dascăl. Un profesor de istorie extraordinar. Eram obligat ca director adjunct să asist la 6 ore pe săptămână. Nu mergeam doar la 6 ore, ci asistam la 12 sau chiar 16 ore săptămânal. Veneam cu foarte multă plăcere. Toată lumea stătea foarte atentă ca nu cumva să piardă schema de pe tablă. Făcea o schemă excepțională, nu trebuia să mai învețe elevul acasă. Vă felicit pentru organizarea acestei revederi și vă doresc multă sănătate și bucurii”.

„Vîrsta, în fond, nu contează”

Distinsul dascăl de geografie Neculai Vasiliu, absolvent al Liceului Petru Rareș în urmă cu 6 decenii și fost director al renumitei instituții de învățământ a declarat: „Timpul scurs de la terminarea activității într-o instituție liceală și până în prezent este remarcat prin succese și insuccese și poate cel mai important lucru este că ne aducem aminte cu deosebită satisfacție de întâmplări, de tot ceea ce a însemnat la acele timpuri învățământul liceal românesc. Vârsta, în fond, nu contează, timpul te ajută sau nu în funcție de cum ești ancorat în realitățile contemporane. De aceea vin și spun că astăzi este o zi nu numai deosebită ci și de mare importanță pentru toți cei care au trăit astfel de situații și în primul rînd ne bucurăm nespus că ne aflăm în viață”. Plin de vitalitate și distincție, Radu Mîță, fiul primului căpitan al echipei de fotbal Ceahlăul, a precizat că, „acești 60 de ani, au trecut foarte repede. La prima vedere, ani trec încet dar atunci când ajungi la o anumită vârstă ți se pare că au trecut foarte repede. Încă mai am buna dispoziție și tonusul unui sportiv. Totul e să gândești pozitiv, să nu te superi pentru orice fleac”. Și apreciatul profesor universitar doctor Dan Borș, fiul inegalabilului dascăl de matematică Constantin Borș, a spus că aceste 6 decenii de la terminarea liceului au trecut foarte repede, parcă a fost ieri. „Nu-mi vine a crede. Păstrăm amintiri frumoase. Am avut dascăli de calibru care ne-au pregătit cum se cuvine pentru viață. Le suntem recunoscători. Mă bucur că mi-am revăzut o parte din colegi și putem să depănăm amintiri dragi nouă”. De o vivacitate extraordinară, profesorul de matematică Octavian Macovei a afirmat că anul 2015 are mai multe semnificații pentru el. „Împlinesc 70 de ani de cînd am început școala, 60 de ani de cînd am terminat liceul, 55 de cînd am încheiat facultatea, respectiv 50 de ani de cînd m-am căsătorit. Am fost profesor de matematică la Liceele Pedagogic, Auto și Economic, de la ultimul ieșind la pensie în urmă cu 15 ani”.

 „Am o meserie care îmi dă o stare de satisfacție”

Arhitectul Grigore Filimon a mărturisit că se simte foarte tînăr, cu toate problemele medicale pe care le-a avut de depășit. Încă se află în activitate, la cabinetul său situat pe strada Mihai Eminescu. „Am o meserie care îmi dă o stare de satisfacție și îmi oferă posibilitatea de a duce un trai decent și nu de a trăi din pensia asta nenorocită pe care ne-o asigură statul român. În 1969, m-am întors ca arhitect în județul Neamț, am înființat primul atelier de proiectare și pot să spun că am pornit de la zero. Am proiectat cartierele Dărmănești și Mărăței și o serie de blocuri mai importante, cum ar fi cel de la Aurora (n.red.- blocul de peste drum de Peco cu apartamente duplex) și Hotelul Durău pe care l-am terminat în 1975 și acum e în paragină. În 1978, am ajuns arhitectul șef al județului și am stat în această funcție 22 de ani până la ieșirea la pensie. Cred că aș avea ceva să spun față de colegii mei mai tineri care îi fac pe cei care au construit acest oraș să se întoarcă în mormânt prin ceea ce realizează. Eu am ținut în mână situațiile grele. Dacă pe timpul lui Ceaușescu ni se cerea să facem un sediu politico-administrativ în Piatra Neamț, erau foarte mulți în conducerea județului care-și doreau să facă acest edificiu unde-i statuia lui Ștefan cel Mare, și, până la urmă, îi convingeam că nu e bine. Invadarea aceasta de kitsch-uri și de lucrări numai din dorința de a satisface pretențiile unor investitori, consider că strică orașul. Prin ceea ce s-a realizat în ultimul timp, ne-a fost furat muntele. Nu mai văd Ceahlăul, Cozla, Pietricica. În prezent, chiar dacă am o vârstă înaintată mă așteaptă un examen pentru a obține o stampilă în plus privind protecția monumentelor istorice și voi fi singurul din județ care voi avea această stampilă de specialist în monumente istorice. Am dat un examen de atestare la București și colegii mei care mă verificau și mă ascultau își puneau întrebarea de ce la această vârstă mai vreau un atestat. Pe timpul lui Ceaușescu, când mureai, te duceau cu o pernuță așa și cu niște medalii. Am și eu din acestea. Scuzați-mi umorul negru. Am fost de patru ori la Ceaușescu să prezint niște machete. În momentul de față am 4 stampile ca să-mi exercit profesiunea de arhitect, cu toate că am făcut o facultate 6 ani. Am citit o carte a unui scriitor francez, Michel Houellebecq, foarte în vogă, „Harta și teritoriu”, care a mai scos o carte actuală, „Supunere” se numește. În prima carte, eroul principal avea un tată de 80 de ani, arhitect, și o echipă de arhitectură care lucra pentru stațiuni balneo-climaterice și mai avea și un cancer la prostată. Și l-a întrebat fiul: „Tată, ce-ți mai trebuie să lucrezi? Ai de toate, duci un trai ca lumea”.  Arhitectul a răspuns: „Îmi umplu timpul!”. Și eu în momentul de față îmi umplu timpul”.

 „E o plăcere să stai din nou în aceeași bancă”

Doi dintre jurnaliștii nemțenide elită Dumitru Croitoru și Martin Leibovici au absolvit și ei Liceul „Petru Rareș” în urmă cu 6 decenii: „Eu zic bogdaproste dimineața că mai văd odată lumina zilei și e foarte bine. Cei 60 de ani care au trecut au fost amestecați cu bune, cu rele. Ca diriginte, domnul Ceaușu era prietenul nostru, iar doamna Georgeta Pralea-Buzilă devenise ținta admirației noastre. Era o femeie frumoasă, era foarte tânără, de-abia terminase facultatea și noi o sorbeam din priviri”, a declarat Martin Leibovici. Dumitru Croitoru a adăugat: „E o plăcere deosebită să stai din nou în aceeași bancă. Să fii fără emoții că te întreabă la istorie, că te întreabă la matematică sau să te ridice în picioare că ai întârziat, că ai chiulit. Domnul diriginte Borș a fost un om excepțional, un profesor remarcabil. Mă bucur că am ocazia să-mi revăd colegii”. Un neobosit iubitor al sportului cu pedale, Neculai Turineli (tatăl său, Gheorghe Turineli a fost primul antrenor de ciclism din județ), a povestit că este cel mai vechi pensionar dintre colegi săi. A ieșit la pensie în secolul trecut, mai exact în urmă cu 24 de ani. „Am fost maistru automatizări la UFS Săvinești. Am muncit la pornirea unor secții care acum sunt dărâmate toate. Uzina asta mi-a mâncat o parte din sănătate, dar tot mi-a mai rămas ceva. Nu mă las. Sunt pasionat de ciclism înainte de a mă naște. Duminica mai fac 25-30 de km cu bicicleta mea cea veche care cântărește 6,5 kg”.

 Violeta MOȘU